Updated on noiembrie 10, 2025 Noua clădire a Institutului de Cercetare în Inteligenţă Artificială din Cluj a fost proiectată pentru a „îmbrăţişa” clădirea de lângă. Pentru a proteja un vechi imobil din curte, cel nou a fost „îndoit” tridimensional încă de la proiectare. Distanţa dintre vechea clădire şi cea nouă este de doar câţiva metri, astfel că s-a folosit la maximum fiecare bucată de pământ disponibilă. Pentru a nu face umbră noilor laboratoare, dar şi pentru că această porţiune să rămână accesibila, primele 5 etaje de la faţadă au fost retrase, mai mult aici jos şi tot mai puţin pe măsură ce urcă, scrie observatornews.ro.
Clădirea deja existentă, „îmbrăţişată” de noua construcţie, are peste un secol vechime şi, chiar dacă nu este monument istoric, Universitatea Tehnica a vrut să o păstreze. „Clădirea are o valoare istorică şi o însemnătate aparte pentru noi şi de aceea am ales să o păstrăm. Mai mult decât atât, nu ne-am dorit ca noul să distrugă vechiul, ci am căutat o modalitate prin care cele două să coexiste”, a explicat Oana Cifu, purtător de cuvânt Universitatea Tehnică Cluj.
Proiectul n-a fost deloc uşor pentru constructori. „Nu am mai întâlnit astfel de situaţie. Şi peretele cortină, fiind curbat pe două direcţii reprezintă o provocare mai specială inginerilor şi echipelor de execuţie”, explică Kadar Gyorgy, manager de proiect.
Specialiştii în arhitectură şi urbanism spun că ar trebui să ne obişnuim cu astfel de clădiri, pentru că ele sunt viitorul. „Mai nou, procesul de sustenabilitate spune să nu demolezi ceva decât dacă este absolut necesar. E o relaţie între două clădiri care a făcut ca noua clădire, care este destul de austeră, să facă o reverenţă, să îmbrăţişeze clădirea veche şi să stabiliească o relaţie între trecut şi viitor”, a explicat Şerban Ţigănaş, decan Facultatea de Arhitectură şi Urbanism.
Lucrările la Institutul Inteligenţei Artificiale au început în 2023 şi vor fi gata anul viitor. Clădirea se va întinde pe o suprafață de 13.000 de metri pătrați, va avea 30 de laboratoare, 15 săli de suport şi săli de conferințe, dotate cu echipamente de înaltă performanță.
