După aproape două luni de la despărțirea de CFR Cluj, fostul antrenor Dan Petrescu a oferit un interviu pentru GSP în care a vorbit deschis despre viața sa din prezent, perioada de odihnă și despre meciul spectaculos al naționalei României cu Austria.
Stabilit în continuare la Cluj-Napoca, Petrescu spune că se bucură de o perioadă liniștită, departe de stresul bancii tehnice. „Sunt în Cluj, unde am foarte mulți prieteni. Mă plimb zilnic prin parc, merg la sală și fac tratamente. O să vină și fetele pe la mine. Fac ce n-am făcut toată viața: mă odihnesc puțin”, a povestit tehnicianul.
Deși a primit oferte consistente din mai multe țări, printre care Bulgaria, Polonia, Egipt, Arabia Saudită, Emirate și Rusia, Petrescu le-a refuzat pe toate:
„Chiar ieri m-a sunat o echipă de top din Kazahstan, dar i-am refuzat. Nici dacă îmi dau zece milioane de euro, nu plec nicăieri deocamdată. Am nevoie de o pauză. Și mental, și medical”, a declarat fostul antrenor al CFR-ului, care a precizat totuși că va analiza eventuale proiecte în vara viitoare.
În ceea ce privește starea de sănătate, Petrescu a spus că este „OK”, dar a preferat să nu ofere detalii, menționând doar că perioada de refacere îi prinde bine.
Totuși, chiar dacă momentan e departe de teren, „Bursucul” rămâne cu ochii pe fotbal. El a urmărit cu interes victoria României în fața Austriei, meci pe care l-a descris drept „foarte bun din punct de vedere tactic”.
„Nea Mircea (Lucescu) a avut ochi. N-a schimbat nimic pentru că echipa mergea perfect. A fost o victorie meritată și o dovadă că avem jucători de valoare”, a spus Petrescu.
Fostul antrenor a lăudat în special prestațiile lui Man, Mihăilă, Bîrligea și Ianis Hagi, considerând că ultimul trebuie folosit ca al doilea vârf, nu ca extremă: „Ianis trebuie să joace în spatele vârfului, are calitate, pase decisive, nu viteză de extremă”.
Petrescu este optimist în privința calificării României la Mondiale, deși a glumit că nu ar merge peste Ocean: „M-ar bucura enorm să ne calificăm, dar eu nu merg în America, nu-mi place să zbor. Îi aplaud de la televizor”.
Pentru moment, Dan Petrescu trăiește un capitol rar din viața sa — liniștit, echilibrat și aproape de Cluj, orașul în care a scris unele dintre cele mai importante capitole din cariera sa de antrenor.
