O doctoriță din Oradea și fratele ei au sfârșit tragic, într-un accident produs pe un drum județean din Bihor. Femeia de 70 de ani se afla la volanul mașinii care a intrat pe contrasens și s-a izbit de un copac.
Șoferița a murit pe loc. Bărbatul a fost resuscitat minute bune, însă fără succes, informează stirileprotv.ro. Accidentul s-a produs pe o porțiune de drum drept, carosabilul fiind umed.
Comisar-șef Adrian Cioară, șeful Serviciului Rutier Bihor: „Un autoturism care se deplasa dinspre Leș spre Miersig, din motive necunoscute, a pierdut direcția de deplasare, a intrat pe sens opus și a intrat în coliziune laterală cu un copac”.
Localnică: „Când am venit afară, deja erau aici foarte multe mașini.”
Impactul a fost atât de puternic, încât vehiculul condus de femeia de 70 de ani a fost distrus. Soferița a murit pe loc. Pasager în mașina era fratele ei. Mergeau împreună la casa de la țară.
Camelia Roșca, purtător de cuvânt ISU „Crișana”: „În cazul bărbatului, au fost efectuate manevre de resuscitare, însă, din nefericire, niciuna dintre victime nu a supraviețuit.”
Sursele BIHOREANULUI spun că în mașină se aflau doctorița Ana Guț și fratele ei.
Doctorița a fost una dintre protagonistele scandalului de proporții privind șpăgi primite de medici de la Casa Județeană de Pensii Bihor, ieșit la lumină în 2015, într-o anchetă în care doctorii au fost înregistrați pe ascuns de anchetatori, de-a lungul mai multor săptămâni, iar imaginile au surprins actele de corupție.
Ana Guţ, alături de doctorii Vasile Sălăjan, Emilia Cun, Ovidiu Pleşa și Anca Grigorescu, asistenţii lor, precum și fostul şef al Casei de Pensii Bihor, Leontin Ţîrle, au transformat locul de muncă într-un sistem de fraudare a fondului de pensii.
În total, în perioada 11 mai – 15 iunie 2015, adică în 25 de zile lucrătoare, timp în care activitatea i-a fost monitorizată prin camere ascunse, Guţ a primit mită, în mod direct şi prin intermediar, de 334 ori, de la persoanele care s-au prezentat la cabinetul său medical. În total 51.970 lei şi 3.330 euro, după cum preciza un comunicat DNA din 2 decembrie 2021, când, după mulți ani de la începerea anchetei, a fost trimisă în judecată.
Totodată, perchezițiile au scos la iveală că Ana Guţ avea în cabinet 6.238 lei, 700 euro şi 300 dolari, într-un apartament 700 euro şi 19.336 lei, iar în maşină ţinea 205.710 lei şi 19.385 euro. Poliţiştii au vizitat-o şi pe mama doctoriţei, o pensionară în casa căreia au găsit 772.200 lei, 120.000 dolari şi 4.820 euro.
În august 2024, Tribunalul Bihor a decis încetarea procesului penal pornit pe numele dr. Guț sub acuza de luare de mită în formă continuată. Instanţa a justificat soluţia prin faptul că isprăvile doctoriței datau din 2015, iar faptele s-au prescris. S-a dispus confiscarea sumelor de 51.970 lei şi 3.330 euro, mita pe care femeia a încasat-o doar în perioada 11 mai – 15 iunie 2015, cât a fost supravegheată.