Updated on septembrie 10, 2025
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a anunțat că va face demersuri pentru schimbarea legislației astfel încât pădurile să fie protejate de atacul gândacului de scoarță, copacii uscați fiind expuși și riscului de incendii.
„Mii de hectare de pădure se usucă în România și nu se poate face nimic, din cauza unui vid legislativ. Practic, lemnul uscat nu poate fi tăiat, nu poate fi înlocuit cu puiet nou și sănătos, dar nici dat în folosință oamenilor care au nevoie de ajutor pentru lemne, în gospodării, sau pentru exploatare. În schimb, în tot acest timp, se taie copaci sănătoși. Parcul Natural Apuseni, situat în vestul României, are aproximativ 76 de mii de hectare, din care o suprafață de 40% este în județul Cluj, în 7 comune – Beliș, Călățele, Mărgău, Mărișel, Râșca, Sâcuieu și Poieni”, a transmis Abrudean, într-o postare pe Facebook, potrivit agerpres.ro.
El a sesizat că în acest moment, în aceste zone, mii de hectare de rășinoase sunt atacate de un dăunător – gândacul de scoarță – și s-au uscat, iar suprafețele afectate continuă să se extindă rapid, iar copacii uscați sunt inclusiv expuși riscului de incendii.
Potrivit președintelui Senatului, legislația actuală, Ordonanța de urgență nr. 57 din 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, deși modificată, este învechită și nu reflectă nevoile actuale și, mai mult chiar, în procesul de luare a deciziilor, consiliile locale, consiliile județene, dar și proprietarii privați ai unor suprafețe nu sunt consultați.
”Ce trebuie făcut pentru a salva pădurile României? Este nevoie de schimbarea legislației. Termenele de așteptare prevăzute în acest moment duc la depășirea momentelor optime de intervenție în vederea opririi și diminuării focarelor infestate. Este necesară introducerea în legislație a emiterii cu rapiditate a avizelor pentru extragerea masei lemnoase infestate în timp util pentru ca noile generații de insecte să nu mai poată infesta arborii sănătoși din proximitate. Ca președinte al Senatului și senator ales de Cluj, voi face demersuri ca pădurile României să fie protejate și să ne bucurăm de bogățiile naturii, de o viață sănătoasă, de aer curat. Este nevoie de o legislație nouă și actualizată cu situațiile din zilele noastre”, a mai transmis președintele Senatului, Mircea Abrudean.