(Video) Scenariu de film de groază într-o benzinărie. Momentul în care un individ beat a incendiat pompa de benzină și a atacat angajații. Ce spune poliția

Updated on septembrie 6, 2025 (Video) Scenariu de film de groază într-o benzinărie. Momentul în care un individ beat a incendiat pompa de benzină și a atacat angajații. Ce spune poliția 1

Un bărbat din judeţul Timiş este acuzat de tentativă de omor calificat după un incident şocant. Beat, a mers la o benzinărie şi a ameninţat că se sinucide. El a dat foc unei pompe de benzină, apoi a început să apese pe pistolul de la pompă. Carburantul aprins s-a împrăştiat. Un angajat al staţiei de benzină a intervenit cu un extinctor, dar s-a ales cu arsuri.

Incidentul şocant a avut loc în data de 4 septembrie, în jurul orei 23:41, spun poliţiştii. Totul s-a întâmplat la o staţie din Făget. Individul, băut bine, a mers la staţia de benzină, a luat „pistolul” de la o pompă şi a aprins bricheta. Angajaţii au intervenit şi, după o adevărată luptă, l-au pus pe fugă. Unul dintre angajaţi s-a ales cu arsuri pe mâini şi picioare după ce a fost stropit cu carburantul care se aprinsese deja. El a stins totuşi incendiul, informează observatornews.ro.

De la benzinărie, bărbatul a fugit către un bloc, unde a distrus geamul unei uşi de acces şi a ameninţat că se va sinucide. Un echipaj de Poliţie a intervenit şi a reuşit până la urmă să îl imobilizeze pe bărbat. Acum, acesta este acuzat de tentativă de omor calificat. Dosarul se află la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.

La data de 04 septembrie 2025, în jurul orei 23:41, polițiștii din Făget au fost sesizați prin SNUAU 112, de către mai multe persoane, cu privire la faptul că o persoană ar fi incendiat pompa de alimentare a stației de carburant din Făget, iar ulterior s-a deplasat către un bloc ANL din localitate, unde a distrus geamul ușii de acces și a amenințat că se va sinucide.

Echipajul de intervenție deplasat la fața locului a reușit, prin dialog, să convingă persoana în cauză să renunțe la gestul extrem. Aceasta a fost imobilizată, încătușată și condusă la sediul poliției.

În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a stabilit faptul că bărbatul de 34 de ani, ar fi consumat anterior o cantitate mare de alcool la terasa stației de combustibil, ulterior, acesta ar fi acționat pistolul de alimentare al unei pompe și ar fi aprins combustibilul cu o brichetă, provocând o degajare semnificativă de lichid inflamabil.

Incendiul a fost lichidat prompt de angajații stației, cu ajutorul unui extinctor. În timpul incidentului, bărbatul ar fi aruncat combustibil aprins asupra unuia dintre angajați, provocându-i arsuri la nivelul membrelor, după care a părăsit locul și s-a refugiat într-un bloc ANL din apropiere, unde a spart ușa de acces și a urcat până la etajul 3, amenințând că se va arunca.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere prin incendiere, distrugere, lovire sau alte violențe precum și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În urma administrării probatoriului, procurorul de caz a dispus declinarea competenței către Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, în vederea continuării cercetărilor și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor calificat„, se arată în comunicatul IPJ Timiş.

Advertisements
error: Content is protected !!