O scenă șocantă a avut loc marți dimineață, 12 august, pe strada Giordano Bruno din Cluj-Napoca. O femeie în vârstă s-a prăbușit în apropierea unui semafor, în jurul orei 9:30, sub privirile trecătorilor.
Echipajele de pe Ambulanță au ajuns rapid și au încercat să o readucă la viață prin manevre de resuscitare, însă eforturile medicilor au fost zadarnice. Potrivit reprezentanților Serviciului de Ambulanță Cluj, victima ar fi suferit un stop cardio-respirator.
După constatarea decesului, a urmat o așteptare de peste trei ore până la sosirea echipei de la Medicina Legală. În tot acest timp, trupul neînsuflețit al femeii a rămas întins pe asfalt, acoperit cu un cearceaf alb, ancorat cu câteva cărămizi.
Temperaturile ridicate din mijlocul zilei și expunerea cadavrului în plin soare au provocat indignare printre trecători. Mulți au catalogat situația drept revoltătoare și lipsită de respect față de demnitatea umană.
„Un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Cluj a constatat că, pe fondul unor antecedente medicale, femeia ar fi căzut la pământ, fiind găsită în stare de inconștiență. Din nefericire, în ciuda efortului depus de echipajul medical, a fost declarat decesul femeii. Totodată, la fața locului a fost mobilizat un echipaj din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca pentru efectuarea cercetărilor specifice.
Aceasta a fost prezent în perimetrul persoanei în cauză până când a fost preluată de pompele funebre, fiind emis un certificat de deces de către medicul de familie. În cauză, polițiștii efectuează cercetările necesare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracțiunea de ucidere din culpă”, a transmis IPJ Cluj pentru Știri de Cluj.