Suveraniștii vor avea un alt candidat, după ce Călin Georgescu a fost interzis de BEC. Diana Șoșoacă își depune candidatura miercuri sau joi, spune Cosmina Cerva, senator SOS. Ea afirmă că Șoșoacă a fost sancționată anul trecut, iar o persoană „nu poate fi sancționată de două ori pentru aceeași faptă, nici măcar în penal”.
„Miercuri sau joi (își depune candidatura la prezidențiale Diana Șoșoacă – n.r.), pentru că nu pot fi programat mai mult de doi candidați. Ce vreau să vă spun este următorul lucru. Principiile de drept spun așa, că un om nu poate fi sancționat de două ori pentru aceeași faptă, nici măcar în penal”, spune la B1Tv Cosmina Cerva, senator SOS, citat de stiripesurse.ro.
Ea afirmă că respingerea candidaturii la alegerile prezidențiale din 2024 a fost „o sancțiune”. „Ori, a veni a doua oară și a sancționa același om pentru aceleași fapte cu aceeași sancțiune este deja peste orice se poate explica juridic. Din punctul meu de vedere,
BEC nu are voie să facă ce a făcut în cazul Georgescu, cu atât mai mult Curtea Constituțională n-are voie să aplice o a doua sancțiune pentru aceleași fapte pentru aceeași persoană în România. Pentru că atunci încălcăm orice principii de drept, aruncăm la gunoi și Constituția, și coduri, și legi și tot”, încheie Cerva.
La alegerile prezidenţiale de anul trecut, candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă de CCR. Judecătorii au stabilit că Şoşoacă nu poate candida pentru funcţia de preşedinte al României deoarece convingerile sale nu sunt compatibile cu valorile democraţiei.
Diana Şoşoacă, ipoteză halucinantă după haosul instaurat în ţară: „Am ajuns la o continuă lovitură de stat, România e in mare pericol de dezintegrare teritorială”
Haosul s-a instaurat în centrul Capitalei după ce Biroul Electoral Central a decis respingerea candidaturii lui Călin Georgescu. La scurt timp după aflarea veştii, protestatarii aflaţi la sediul BEC au devenit violenţi, iar violenţele au degenerat în adevărate lupte de stradă cu jandarmii.
Europarlamentarul Diana Şoşoacă a spus, într-o intervenţie la România TV, că este vorba despre o grupare infiltrată în rândul protestatarilor paşnici de către George Simion, cu scopul e acrea haos şi de a destabiliza ţara. Mai mult, lidera SOS a declarat că a şi recunoscut câteva persoane ditre cele infiltrate de la protestele la care participa şi ea pe vremea când era membră AUR.
„Acum câteva zile, ambasadorul Franţei a dat mana cu Marian Enache, preşedintele CCR. Asta are o mare legătură cu ce se intampla acum. Ursula von der Leyen a dat ordin să fie aici, să se alinieze lucrurile, cum a solicitat Bruxelles-ul.
Din păcate, România este acum sub sfera de influenţă a trei puteri: Rusia, SUA şi Bruxelles […]
Simion a adus o mare parte dintre oamenii care au fost azi la BEC, ii si cunosc pe unii dintre ei. Cei care ne-au luat la bătaie pe 2 octombrie 2022 erau acolo in fata. Zic, gata, e clar, va iesi cu bataie.
Mie mi se pare ca ce se intampla acum aduce a 1989 si trebuie sa fim atenti„, a spus europarlamentarul la România TV.
Diana Şoşoacă este de părere că scopul lui George Simion este acela de a destabiliza ţara pentru ca apoi să apară ca salvator. Şefa SOS atrage, însă, atenţia că destabilizarea ţării ar putea avea drept consecinţă o lovitură de stat, iar de aici până la dezintegrarea teritoriului ţării nu ar mai fi decât un pas.
„Scopul lui Simion este să apară el ca erou naţional care salveaza situatia si care, probabil, va candida. A zis ca va hotari mâine cu dl Georgescu ce va face. Electoratul se manipuleaza cu ingineria sociala pe care George Simion şi Călin Georgescu le-au folosit din plin. Pe dl Georgescu il ajuta rezervistii din servicii.
Îl rog pe Călin Georgescu sa nu mai instige la revolta, sa roage oamenii sa nu se revolte. S-au rasturnat masini, s-a dat foc, s-a aruncat cu pietre.
E un plan foarte bine pus la punt, dar atentie de Transilvania! Ne aducem aminte de martie 1990, Târgu Mureş, cei mai în vârstă ştiu despre ce vorbesc.
Se urmăreşte instaurarea unei dictaturi militare si preluare puterii statului prin formatiuni paramilitare care sunt deja organizate.
Am ajuns la o continuă lovitură de stat, România e in mare pericol de dezintegrare teritorială, avem la graniţă un război pentru teritorii, Orban cere teritorii, Polonia cere teritorii, Slovacia la fel, Trump solicită pace, Rusia spune sa ne luam teritoriile şi acum avem destabilizare.
România are cea mai importantă poziţie. Daca lumea nu se potoleste si nu opreste…
Se doreste o revoltă cu vărsare de sange ca sa fim considerat un stat nesigur, incapabil de a se conduce, incapabil de a avea o conducere de aici si atunci Bruxelles-ul ne va aduce uhn preşedinte din afară”, a declarat europarlamentarul Diana Şoşoacă.