Elena Lasconi: „Îmi depun candidatura săptămâna viitoare”. Ea explică și de ce reprezentanta USR în BEC a votat pentru validarea candidaturii lui Georgescu

Updated on martie 10, 2025 Elena Lasconi: „Îmi depun candidatura săptămâna viitoare”. Ea explică și de ce reprezentanta USR în BEC a votat pentru validarea candidaturii lui Georgescu 1

Preşedintele USR, Elena Lasconi, a anunţat că săptămâna viitoare îşi va depune candidatura pentru alegerile prezidenţiale, precizând că a trecut prin această competiţie anul trecut şi că trebuie să continue lupta.

Lasconi a fost întrebată, duminică, când îşi va depune candidatura pentru alegerile prezidenţiale.

“Îmi depun candidatura săptămâna viitoare. Deja am trecut printr-o astfel de competiţie anul trecut, m-am încălzit. Trebuie să continui lupta”, a afirmat Elena Lasconi, citată de observatornews.ro.

Ea a mai fost întrebată dacă a picat candidatura lui Ilie Bolojan. ”Ce pot să fac eu mai mult? Eu mi-am arătat deschiderea. Apoi l-am auzit pe domnul Bolojan spunând că vrea să îşi ţină cuvântul dat către Marcel Ciolacu, premierul Nordis. Ok. Cred că interesul României este mai presus de a-ţi da cuvântul către domnul Ciolacu şi astăzi am văzut o mare mulţime cu mai mulţi de la PSD decât de la PNL pentru susţinerea lui Crin Antonescu”, a explicat Elena Lasconi.

Ea a precizat că nu a vorbit cu preşedintele interimar, Ilie Bolojan, că au comunicat prin mesaje, dar că urmează să aibă şi o discuţie. Lasconi a mai reamintit faptul că dacă va deveni preşedintele României, atunci îl va numi premier pe ilie Bolojan. Preşedintele USR a mai declarat că nu a avut cu primarul Capitalei, Nicuşor Dan, discuţii legate de candidatura la alegerile prezidenţiale.

Elena Lasconi explică de ce reprezentanta USR în BEC a votat pentru validarea candidaturii lui Georgescu
Elena Lasconi a vorbit duminică seara, în exclusivitate la Digi24, despre votul reprezentantului USR la ședința BEC în care a fost reprinsă candidatura lui Călin Georgescu. Decizia a fost luată cu 10 voturi „pentru” și 4 împotrivă”, reprezentantul USR fiind unul din cei patru care votat împotriva respingerii. Aceeași opinie au avut și reprezentanții SOS, AUR și POT.

„Nu știu toate detaliile, dar de la doamna care e reprezentantul nostru în Biroul Electoral Central, înțeleg că dosarul era complet, că exista o anexă care se referea la diferențele de sume din declarația de avere de anul trecut, de când și-a depus candidatura, și de acum, care nu era obligatorie la dosar, și aceea era nesemnată, dar ea nu era obligatorie la dosar”, a spus Elena Lasconi.

„De asemenea, înțeleg că prin vot s-a admis că e probă și aia, acea notă explicativă, și după, s-a luat act de invalidare. Eu așa am înțeles. De fapt, care este problema cea mai mare și de ce vedem lumea supărată în stradă, de ce vedem că există violențe acolo? Este aceeași boală de care suferă instituțiile statului de mulți ani. Hai, poate nu de 35 de ani, că uneori au mai comunicat. Dar, în ultimii 10 ani a fost ceva dezastruos din punctul ăsta de vedere al comunicării, și de aia, oamenii, dacă nu știu și nu sunt informați, sunt furioși pentru că nu află lucruri. Ce aș fi făcut eu dacă eram acolo la Biroul Electoral Central? Le spuneam tuturor reprezentanților partidelor care se află la Biroul Electoral Central, puneți-vă telefoanele mobile într-o pungă, într-un coș, undeva, supunem la vot, cercetăm toate documentele care sunt, și facem o motivare”, a continuat președinta USR.

Așa se face în mod normal, comunici motivarea public, și după ce ai comunicat motivarea, încep să dai și mai multe explicații, dacă e nevoie de ele. Noi nu avem motivarea. În schimb, am văzut că Biroul Electoral Central s-a grăbit foarte tare să vină cu un comunicat în care să le spună oamenilor să respecte legea.

„Eu fac apel la calm în aceste momente, și aș vrea ca Biroul Electoral Central să vină cât mai repede cu motivarea deciziei. Partea bună acum, că în toate relele există și câte o parte bună, doar anul trecut nu a fost – avem dreptul nostru constituțional de a ne apăra. Este clar și un drept internațional de a te putea apăra. În acest moment, există posibilitatea ca domnul Georgescu să facă contestație la Curtea Constituțională, și Curtea Constituțională să analizeze lucrul acesta. Anul trecut nu s-a putut, și știți foarte bine că din recomandările Comisiei de la Veneția, una dintre recomandări era aceasta – că dacă ar fi fost luată decizia de către Biroul Electoral Central, măcar puteai să mai apelezi la justiție ca să ți se facă dreptate, și să vezi dacă ai avut sau nu dreptate. De asta a pierdut Călin Georgescu toate procesele, atât în țară, cât și în străinătate, pentru că decizia a fost luată de cea mai înaltă instituție pe linia sa de justiție, Curtea Constituțională. Acum există această posibilitate să depună o contestație, și să o valideze, sau nu, Curtea Constituțională”, a subliniat Lasconi.

Advertisements
error: Content is protected !!