Un accident mortal produs aseară pe pârtia olimpică din Borşa, Maramureş, este anchetat de poliţie. Un schior a murit şi un alt tânăr a fost rănit şi a ajuns la spital, după ce s-au lovit şi s-au rostogolit pe pârtie aproximativ 30 de metri.
Un jandarm montan aflat în patrulare pe pârtie a fost cel care i-a observat pe cei doi schiori, răniţi, undeva la jumătatea pârtiei, lângă lacul de acumulare care alimentează cu apă sistemul de producere a zăpezii artificiale.
În acel moment, jandarmul le-a acordat primul ajutor, după care a sunat de urgenţă la 112. Medicii veniţi pe pârtia olimpică din Borşa nu au mai putut face, din păcate, nimic pentru tânărul în vârstă de 23 de ani. Celălalt schior, în vârstă de 33 de ani, a fost transportat de urgenţă la spitalul orăşenesc din Borşa, iar în cursul nopţii a ajuns la Spitalul Judeţean din Baia Mare cu leziuni pulmonare, dar şi traumatisme la nivelul feţei şi al capului.
„Din informaţiile pe care le avem, aseară s-a produs un accident pe pârtie. Doi schiori s-au izbit unul de celălalt, probabil din cauza neadaptării vitezei la condiţiile pârtiei. Pârtia era îngheţată, au fost temperaturi negative în ultimele zile. Pârtia olimpică de la Borşa este foarte bine pregătită, amenajată, dar nu e o pârtie pentru oricine. Este o pârtie grea, de care trebuie să ţină seama oricine schiază acolo. Din păcate, sunt oameni care nu ţin cont de recomandările pe care le facem, de ceilalţi schiori de pe pârtie şi asta duce la accidente nedorite”, a declarat un reprezentant Salvamont Borşa, pentru Observator.
Până în acest moment, poliţiştii merg pe o singură pistă: este vorba despre viteza excesivă. Însă, nu se cunosc mai multe detalii din anchetă, deoarece poliţiştii trebuie să pună cap la cap indicii pentru a vedea care dintre schiori l-a lovit pe celălalt. Cert este că, în momentul de faţă, au deschis un dosar pentru ucidere din culpă.
Din spusele martorilor, cel care a decedat ar fi fost lovit din spate de un schior care a venit în viteză foarte mare. Însă, şi cel care a fost lovit avea o viteză destul de mare, astfel încât impactul i-a fost fatal, potrivit declaraţiei Salvamont.
„Una dintre victime era inconştientă. Cel care a sunat la 112 a anunţat accidentul şi faptul că este o persoană inconştientă care a alunecat câteva zeci de metri pe pârtie în urma impactului. Avea şi cască, era echipat corespunzător, dar lovitura i-a fost fatală. Colegii de la Salvamont Borşa s-au deplasat de maximă urgenţă la caz, au început resuscitarea persoanei care a durat mai bine de o oră, dar din păcate nu au reuşit să mai facă absolut nimic”, a adăugat reprezentantul Salvamont.