Reacția Patriarhiei Române după ce Papa Francisc a propus ca ortodocșii și catolicii să celebreze Paștele în aceeași zi

Updated on ianuarie 28, 2025 Reacția Patriarhiei Române după ce Papa Francisc a propus ca ortodocșii și catolicii să celebreze Paștele în aceeași zi 1

Patriarhia Română răspunde după ce Papa Francisc a propus ca ortodocșii și catolicii să celebreze Paștele în aceeași zi. Potrivit instituției, se poate lua o astfel de decizie, dar doar într-o întâlnire oficială dintre bisericile ortodoxe.

Aşadar, şi prezenta iniţiativă se înscrie în acelaşi parcurs de lucru, ţinând cont şi de recomandarea foarte importantă a Sinaxei Întâistătătorilor şi Reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe, întrunită între 21-28 ianuarie 2016, la Centrul Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy, în cursul căreia s-au precizat următoarele:

în ceea ce priveşte tema Calendarului, este potrivit ca fiecare Biserică să fie liberă de a pune în practică ceea ce consideră de cuviinţă pentru formarea duhovnicească a enoriaşilor săi, dar fără să modifice data sărbătoririi comune a Paştilor de către toţi ortodocşii”, conform G4Media.

Prin urmare, „orice iniţiativă referitoare la data de sărbătorire a Paştelui poate fi discutată doar în cadrul unui Sinod pan-ortodox”, a precizat BOR.

Papa Francisc a afirmat săptămâna trecută că Biserica Catolică este gata să accepte o singură dată pentru Paște, celebrată și alături de ortodocși, scrie Europa FM.

Patriarhia Română a lansat „Calendar Ortodox”, o aplicație pentru telefoanele mobile
Patriarhia Română a anunțat luni, 27 ianuarie, lansarea aplicației „Calendarul Ortodox”, unde utilizatorii pot afla care sunt sfinții sărbătoriți în fiecare zi, pot citi detalii despre viețile acestora și slujbele care se țin în biserică.

Aplicația este disponibilă gratuit în Google Play Store și Apple App Store, transmite biroul de presă al Patriarhiei Române.

„Viitoarele versiuni ale aplicaţiei vor conţine funcţionalităţi noi care vor îmbogăţi experienţa de utilizare: modul de căutare, notificări speciale pentru sărbătorile marcate cu cruce roşie şi date importante, notificări personalizate pentru onomastica persoanelor din lista de contacte, redarea vieţilor sfinţilor în format video şi audio, widget, liste cu rugăciuni, vizionarea sau ascultarea în direct a slujbelor de la Catedrala Patriarhală”, mai precizează Patriarhia Română, conform Hotnews.

Advertisements
error: Content is protected !!