Schimbări importante la CFR Cluj. Doi jucători au plecat deja, alți 4 sunt pe lista neagră

Updated on decembrie 31, 2024  

Schimbări importante la CFR Cluj. Doi jucători au plecat deja, alți 4 sunt pe lista neagră 1

CFR Cluj s-a despărțit deja de 2 jucători, Vasile Mogoș și Peter Michael. Mogoș a fost dat afară la cererea lui Dan Petrescu, antrenorul fiind nemulțumit de felul în care se pregătea acesta și de viața lui extrasportivă.

Dar cei doi nu sunt singurii jucători care nu mai intră în planurile lui Dan Petrescu. Anton Kresic și Matija Boben sunt fotbaliștii pe care Petrescu nu-i mai ia în calcule pentru restul sezonului. Chiar dacă o bună perioadă de timp au fost jucători importanți pentru CFR, Kresic și Boben au ajuns variantele 4 și 5 pentru postul de fundaș central.

Asta după ce Petrescu a decis să se bazeze mai mult pe Matei Ilie, Leo Bolgado și Daniel Graovac, informează prosport.ro.

Un nume greu de pe lista cu „renegați” ai lui CFR Cluj este Andrei Artean. Clujenii se vor despărți și de mijlocașul central adus în vară. Fostul campion cu Farul nu a reușit să-l impresioneze pe Dan Petrescu. Jucătorul de 31 de ani a început sezonul ca titular, dar și-a pierdut locul în echipă după primele patru etape și partidele din preliminariile Conference League.

Neluțu Varga ar vrea să se despartă și de Mihai Popa, portarul împrumutat de la AC Torino. Acesta a fost adus să îl înlocuiască pe Răzvan Sava, portarul vândut la Udinese, dar a avut evoluții sub așteptări, iar Otto Hindrich a devenit principala opțiune pentru postul de portar. Astfel, oficialii lui CFR Cluj ar dori să întrerupă împrumutul lui Mihai Popa.

CFR Cluj i-a adus atacant din Italia lui Dan Petrescu
Andres Sfait, 20 ani, a semnat un contract pe trei ani și jumătate cu CFR Cluj, care l-a recrutat de la Salernitana, Serie B, pe internaționalul român U20. Puștiul se va prezenta la reunirea din Gruia după Revelion și va pleca în cantonamentul din Spania sub comanda lui Dan Petrescu.

Sfait a intrat în vizorul lui CFR încă din vară, când tranzacția nu s-a putut finaliza deoarece părțile au căzut de acord pe ultima sută de metri a perioadei de transferuri. Iar întreaga afacere s-a reportat pentru luna ianuarie 2025, când se și pune în practică, informează gsp.ro.

Cotat la 450.000 de euro pe portalul transfermarkt.com, jucătorul născut la Cluj a adunat doar 76 de minute (3 meciuri) în acest sezon la Salernitana, 45 în Cupa Italiei și 31 în Serie B. În rest, a fost rezervă sau nici măcar păstrat în lot.

După trei ani petrecuți ca juniori la Ardealul Cluj, a trecut apoi printr-o perioadă de formare în Austria, inclusiv la Red Bull Salburg (2016-2017), după care a ajuns la Salernitana, în 2022.

Andrea Compagno urmează să semneze

Advertisements
error: Content is protected !!