Noul guvern PSD-PNL anunță deja măriri de taxe și tăieri de venituri după dezastrul financiar lăsat de vechiul guvern PSD – PNL, condus de același Marcel Ciolacu. Acum vor să distrugă industria de turism, cât a mai rămas din ea. Salariile și pensiile vor fi înghețate în 2025, nu sunt bani și pentru măriri de salarii și pensii speciale. Ei au ales pensiile speciale.
Îngrijorare printre bugetari şi hotelieri după ce viitorul executiv ar putea anula voucherele de vacanţă ca să acopere gaura din buget. Angajaţii se tem că vor trebui să renunţe la concedii, iar proprietarii de hoteluri şi pensiuni se tem că profitul lor va scădea dramatic. În plus, avertizează că mulţi români ar putea să îşi cheltuie banii în Grecia, Turcia sau Bulgaria, iar asta va afecta serios economia, scrie Observator.
1.300.000 de angajaţi primesc acum tichete cu ajutorul cărora plătesc vacanţe şi tratamente de recuperare.
„Poate unii nu-şi permit să vină, salariile sunt foarte mici, e binevenit. E un ban în plus”, spun oamenii.
La începutul acestui an, valoarea voucherelor de vacanţă a crescut de la 1.450 la 1.600 lei. Managerii agenţiilor de turism spun că jumătate dintre turiştii care au venit pe litoral au folosit aceste tichete.
Dacă voucherele nu se vor mai acorda, ar putea fi afectaţi şi aproape 500.000 de salariaţi din turism. Cel puţin pe litoral, hotelurile sunt dependente de tichetele de vacanţă, spun antreprenorii.
„La noi e o proporţie de 20-25% plata cu acest tichete de vacanţă, deci da e un plus şi pentru ei, şi pentru noi că se pot bucura de un sejur la mare”, a declarat Alexandra Bedregeanu – șef recepție.
„Am văzut părinţi care au reuşit să-şi aducă copiii pentru prima oara la mare”, a declarat Anca Nedea – proprietar hotel.
La rândul loc, și administratorii pensiunilor din zonele de munte sunt la fel de îngrijoraţi. „Evident ca ne folosim de ele şi, oarecum, ajută şi economia locală. Sunt extraordinar de multe cabane pe care nici nu le cunoşti şi vezi că sunt parteneri cu cei care oferă bonuri”, spune un administrator, citat de Gandul.
„Ar pune încă un hop în drumul spre dezvoltarea turismului în România. Undeva la 40% din turiştii noştri vin cu vouchere de vacanţă”, a declarat Flavia Peciu, administrator.