Prima reacție a partidului care îl sprijină pe Călin Georgescu: „Ținem post cu apă trei zile, în semn de recunoștință”

Updated on decembrie 2, 2024 Prima reacție a partidului care îl sprijină pe Călin Georgescu: „Ținem post cu apă trei zile, în semn de recunoștință” 1

Anamaria Gavrilă, președinta partidului POT, fostă membră AUR, a avut o primă reacție după alegerile parlamentare și a anunțat că, împreună cu alți colegi, va ține post doar cu apă, „în semn de recunoștință” pentru rezultatele formațiunii sale. Ea a spus că membrii de conducere ai POT s-au adunat „undeva în centrul țării” în așteptarea rezultatelor alegerilor parlamentare, Antena 3 CNN dezvăluind că orașul ales este… Râșnov, în județul Brașov, scrie mytex.ro

Pentru noi este o onoare din partea românilor, am vizualizat din nou acest ecran și este o onoare să fie logo-ul POT pe ecran. Le multumim românilor din suflet. În primul și în primul rând, slavă lui Hristos pentru tot ce ne-a dat și pentru direcția ce o ia România”, a spus Anamaria Gavrilă, într-un video difuzat de Antena 3 CNN, conform hotnews.ro

Eu personal, în semn de recunostință, voi ține un post cu apă de trei zile și unii dintre colegii mei mi se vor alătura. Este un semn, o recunoștință pentru ce ni s-a dat”, a continuat președinta partidului care îl susține pe Călin Georgescu la alegerile prezidențiale.

Ea la mulțimit românilor și spune că POT se află acum în atenția tuturor, scoțând în evidență avantajul pe care l-au asigurat rețelele de socializare.

Multumim românilor că s-au trezit, le simțim puterea. Simțim că bate o inimă împreuna cu noi. Partidul se situează acum în atenția tuturor românilor, au cunoscut că se poate construi un partid fără să ai pe cineva în spate, fără să ai sume extraordinare de finanțare, doar prin efortul oamenilor și un leverage (n.r. avantaj). să beneficiezi de social media, se poate construi frumos”, a mai spus Anamaria Gavrilă.

După centralizarea datelor din 99,61% dintre secțiile de votare, partidul POT a reușit să adune la:

  • Camera Deputaților 582.884 (6,37%)
  • Senat: 578.062 (6,31%)

Partidul, fondat oficial pe 9 martie 2023, are sediul central în Deva și a fost inițiat de Anamaria Gavrilă, fost deputat AUR, care a părăsit partidul în 2021. Gavrilă a atras atenția publicului prin poziții critice față de actualele structuri politice și prin promovarea unei ideologii de centru-dreapta, concentrată pe „binele românilor, atât fizic, cât și spiritual”, relatează digifm.ro.

În alegerile din 1 decembrie 2024, POT a înscris 79 de candidați, printre care se numără șoferi, ingineri și avocați, sub sloganul „Despre oameni și pentru oameni”. Formațiunea a câștigat popularitate rapid, în special în mediul online, unde mesajele sale au rezonat cu o parte din electoratul tânăr.

Susținerea publică a lui Călin Georgescu, câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale, a amplificat vizibilitatea POT. Campaniile desfășurate pe platforme precum TikTok și Facebook au jucat un rol crucial în atragerea simpatizanților, în mod similar cu strategia digitală a lui Georgescu.

Advertisements
error: Content is protected !!