Model pentru Cluj? Nu ai loc de parcare, plăteşti taxă specială! De anul viitor, șoferii din Capitală pot plăti o o taxă anuală pentru ce nu au

Updated on noiembrie 29, 2024 Model pentru Cluj? Nu ai loc de parcare, plăteşti taxă specială! De anul viitor, șoferii din Capitală pot plăti o o taxă anuală pentru ce nu au 1

De anul viitor, şoferii din Sectorul 4 al Capitalei ar putea să plătească o taxă anuală pentru ce nu au. Un nou proiect de consiliu local prevede ca proprietarii de maşini fără loc de parcare să achite o taxă specială. Propunerea vine din partea Direcţiei de Mobilitate Urbană a Primăriei Sector 4.

În Sectorul 4 al Capitalei sunt înmatriculate 150.000 de maşini la un total de sub 70.000 de locuri de parcare, atât de reşedinţă cât şi publice. Asta înseamnă că peste 80.000 de şoferi nu au unde să îşi lase maşinile, scrie observatornews.ro.

Florin Anea este preşedintele unui bloc din Sectorul 4. Din 100 de proprietari, doar 30 au prins loc de parcare. “Sunt oameni care au maşini şi nu au locuri. Care e vina lor? Trebuie sa le oferi tu, nu să le ceri bani? Oferă-le locuri, fă locuri, caută! Nu vii să-mi iei mie bani pe ce, pentr ce? Vi se pare normal? Mie nu mi se pare. Mi se pare o aberaţie, vă rog să mă credeţi”, spune Florin Anea, preşedinte de bloc.

Valoarea taxei va fi stabilită de Consiliul Local, iar banii colectaţi ar urma să fie investiţi în drumuri şi în noi locuri de parcare astfel încât şoferii să nu mai parcheze ilegal.

Taxa are drept scop creşterea numărului de parcări publice şi de reşedinţă, în vederea optimizării utilizării domeniului public şi arterelor de circulaţie şi a scăderii poluării, în concordanţă cu nevoile cetăţenilor din Sectorul 4“, au transmis reprezentanţii Primăriei Sector 4.

Mi se pare un abuz. Plătim… poate eu vin ocazional şi oricum plătesc parcare pe unde parchez, de ce trebuie să mai plătesc o taxă suplimentară?”, spune revoltat un şofer.

În plus, taxa va fi încasată de mai multe ori celor care au mai multe maşini şi nu au câte un loc de parcare pentru fiecare autoturism în parte.

Parcările rezidențiale din Cluj Napoca se scumpesc de anul viitor. Noile tarife cresc cu încă 10,4% față de 2024

Tarifele pentru abonamentele de parcare din Cluj-Napoca cresc din nou în 2025. Noile tarife cresc cu încă 10,4% față de 2024, conform propunerilor aprobate.

Abonamentul pentru persoane fizice în zona centrală ajunge la 107 lei/an, față de 97 lei/an în 2024.
Parcările rezidențiale în cartiere vor costa 89 lei/an pentru persoane fizice, față de 81 lei/an în 2024.

Parcările rezidențiale:

Zona centrală:
Abonament anual pentru persoane fizice: 107 lei/an (față de 97 lei/an în 2024).
Abonament anual pentru persoane juridice: 752 lei/an (față de 681 lei/an în 2024).

Cartierele din Cluj-Napoca:
Abonamente persoane fizice: 89 lei/an (față de 81 lei/an în 2024 ).
Abonamente persoane juridice: 317 lei/an (față de 287 lei/an în 2024).

Garaje și parcări acoperite:
Persoane fizice: 71 lei/an (față de 64 lei/an în 2024).
Persoane juridice: 282 lei/an (față de 255 lei/an în 2024).

Zona centrală zona 2- locuri de parcare:
Pentru persoane fizice:140 lei/lună (de la 127 lei/lună în 2024).
Pentru persoane juridice:199 lei/lună (față de 180 lei/lună în 2024).
Abonamente riverani persoane fizice:35 lei/lună pentru maxim două locuri/unitate locativă (de la 32 lei/lună în 2024).

Abonamente parking-uri:
Persoane fizice riverani: 156 lei/an (față de 141 lei/an în 2024 și 124 lei/an în 2023).
Persoane juridice: 1.182 lei/an (față de 1.071 lei/an în 2024).
Abonamente pentru motociclete, mopede și biciclete: 71 lei/an (față de 64 lei/an în 2024).

Noile tarife vor fi supuse aprobării Consiliului local Cluj-Napoca în ședința din 2 decembrie 2024.

Advertisements
error: Content is protected !!