Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat temporar în Aghireșu, Gilău, Florești, Someșu Rece, Luna de Sus, Tăuți, marți, 19 noiembrie.
Pentru a permite companiei Transgaz efectuarea unor lucrări specifice la rețeaua de transport a gazelor naturale, Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaz, marți, 19 noiembrie, în intervalul orar 7:00-19:00, în localitățile Aghireșu, Gilău, Florești, Someșu Rece, Luna de Sus și Tăuți, din județul Cluj.
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).