Updated on octombrie 29, 2024
Un motociclist a murit după ce a fost lovit de maşina condusă chiar de iubita lui. Femeia a schimbat banda de circulaţie şi l-a proiectat într-un stâlp de pe marginea drumului. Potrivit unor surse Observator, tinerii se despărţiseră recent şi s-ar fi certat cu doar câteva momente înainte de accident. Cei doi erau soldaţi, iar în timpul liber lucrau ca instructori de fitness. Cazul a fost preluat de Parchetul Militar.
Cei doi se întorceau de la mall-ul din Galați, acolo unde este sala de fitness unde erau amândoi instructori. Bărbatul de 30 de ani era pe motocicletă, pe prima bandă, paralel cu maşina condusă de iubita lui. La un moment dat, femeia de 34 de ani vrea să treacă de pe banda a doua pe prima şi trage de volan în dreapta. Loveşte puternic motocicleta tânărului care este proiectată într-un stâlp. Impactul este fatal pentru Andrei.
“A murit iubirea vieţii mele într-un accident, asta e tot ce pot să vă spun. Sunt foarte îndurerată. Pur şi simplu, eu l-am lăsat să îşi ia motocicleta şi el a venit cu motocicleta din spate. Nu ştiu în ce condiţii s-a întâmplat, habar nu am. Eu l-am văzut jos acolo”, a spus fosta iubită a lui Andrei.
Conform surselor Observator, cei doi se despărţiseră recent după ce au fost împreună mai mulţi ani. De vină ar fi fost gelozia bărbatului. Sâmbătă, Laura l-a vizitat pe Andrei, iar acesta ar fi insistat să se împace. În zadar.
“Or fi avut cine ştie ce discuţii, el s-a dus după ea din ce am înţeles şi la o schimbare de bandă s-a întâmplat tragedia, l-a atins uşor şi probabil fiind pe motor s-a dezechilibrat. Un băiat extraordinar, un băiat foarte bun, foarte săritor”, spune un prieten de al tânărului.
Ce vis a avut tânărul cu o zi înainte să moară
Potrivit apropiaţilor, Andrei i-ar fi spus femeii cu o zi înainte că a visat-o cu pălărie neagră, la înmormântarea lui. Pe pagina ei de Facebook, tânăra are o fotografie chiar pe motocicleta implicată în accident.
“O să fie o anchetă de la Poliţie şi o să se cunoască că s-a întâmplat, un accident dezastruos unde a murit cel mai frumos om din viaţa mea. Iubitul meu pe care îl ador”, a mai spus fosta iubită a lui Andrei.
Ionuț Pavăl, colegul lui Andrei, pentru Stirile Pro Tv: „Era prietena lui care l-a acroșat sau el s-a lovit de mașină. Genul de motor pe care-l conducea Andrei e o vitezană, dac-ai pișcat accelerația-n câteva secunde poți s-ajungi la viteză destul de mare, iar ceilalți participanți la trafic cred că le este imposibil să te zărească, e vorba de secunde. L-a acroșat foarte puțin”.