Suporterii din Gruia au început să-i strige din nou „Demisia, demisia!” lui Dan Petrescu. Spectatorii și-au pierdut răbdarea în minutul 83, atunci când a căzut și golul 3 al oaspeților, semnat de Florin Ștefan.
Ei au început să strige „Demisia, demisia!”, scandare adresată în mod obișnuit antrenorului. La câteva zeci de secunde distanță, au întețit scandările, fondul sonor din Gruia fiind acoperit de îndemnuri la debarcarea lui Dan Petrescu, scrie gsp.ro.
Până la final, CFR Cluj a reușit să egaleze, grație „dublei” semnate de Virgiliu Postolachi, cu goluri în minutele 86, respectiv 90+3.
Potrivit Fanatik, șefii CFR-ului în frunte cu Neluțu Varga sunt supărați din cauza rezultatelor dezamăgitoare, în ciuda banilor investiți la echipă în vară. Totodată, și Dan Petrescu le-a dat de înțeles șefilor săi că ar avea o ofertă avantajoasă din Qatar. Astfel, în weekend se va decide soarta „bursucului” la CFR Cluj.
Soarta lui Dan Petrescu la CFR Cluj va fi stabilită în weekend, în urma unei discuții pe care o va avea cu Neluțu Varga, care este supărat din cauza rezultatelor slabe obținute de echipă.
La finalul partidei cu Sepsi, Dan Petrescu a vorbit despre meci, recunoscând că este mulțumit de jucătorii săi, însă el simte că l-a părăsit norocul: „Nu văd de ce să plec de aici, muncesc… muncim bine.
Că nu am câștigat astăzi, se mai întâmplă, așa este la fotbal. Nu pot să câștig fiecare meci cu 5-0. Nu contează cine a cerut demisia, eu îmi fac treaba și sper ca la final să am eu dreptate.
Și mie mi-a plăcut meciul. Eu chiar nu mai înțeleg fotbalul. Avem probleme mari cu norocul. Am dominat prima repriză, am presat, iar ei au dat gol la primul șut pe poartă.
Le-am zis la pauză să se concentreze pe meci și să se liniștească. Am vorbit cu ei, chiar le-am spus că dacă mai erau încă cinci minute din prima repriză, am fi reușit sigur să egalăm.
Am făcut două schimbări bune, am egalat, după am primit gol din fază fiză. Am stat o oră astăzi să pregătim fazele fixe. Toți care au marcat de la ei au fost jucătorii noștri”.
„Echipa a jucat, avem cele mai multe goluri marcate. Am fi vrut să fim mai sus în clasament, dar asta este, suntem pe loc de play-off și toată lumea pierde puncte, e un campionat strâns.
Eu știu că toată lumea e obișnuită cu binele, dar n-avem ce face, așa e la fotbal, trebuie să mergem înainte. Eu cred că acasă atacăm prea mult, am marcat cele mai multe goluri în campionat.
E normal ca o echipă să aibă trei șuturi, dar nu e normal să primim trei goluri. Egalul e puțin pentru noi, dar e un punct mare obținut de noi în cele din urmă”, a mai spus Dan Petrescu.