A făcut istorie momentul în care emag a vândut televizoare la prețul de 1.5 lei de Black Friday. Există o explicație simplă.
Lipsa de atenție la datele pe care se bazează o afacere poate avea consecințe grave, a declarat Sorin-Gabriel Rotaru, Business Intelligence Manager la Tazz, în cadrul unei dezbateri care a avut loc la evenimentului „AI Reality Tour”, organizat la Bucureşti de compania Qlik, scrie Ziarul Financiar.
Acesta a oferit și un exemplu de acum un deceniu care a stârnit multe valuri.
„O să vă dau un exemplu. Toată lumea ştie în 2015 (n. red. – de fapt 2014), când eMAG a avut preţuri bombă, de 1,5 lei pe televizor şi toată lumea (spunea) că nu, nu, (a fost) marketing. Nu. Cineva care a venit din altă companie şi era pe sales, avea Excel-ul pus în limba română. (…) şi a confundat virgula cu punctul. Şi în loc de 1.500 de lei (televizorul) a fost 1,5 lei”.
Potrivit ZF, eMAG a comunicat atunci că în intervalul 20:30 şi 22:59, a apărut o eroare de încărcare a preţurilor pentru anumite produse resigilate comercializate de companie, acestea fiind disponibile la vânzare la 1-8 lei, pentru care s-au înregistrat 730 de comenzi, potrivit Hotnews.
Black Friday 2024 la eMag, pe 8 noiembrie
În acest an, eMag a anunțat că ține Black Friday pe 8 noiembrie. Alte companii concurente vor demara chiar mai repede promoțiile, spre exemplu, Altex lansează Black Friday pe 31 octombrie. Flanco a început vineri, 25 octombrie.
Altlex anunță reduceri între 30 și 50% de pe 31 octombrie până pe 20 noiembrie de Black Friday 2024
Un alt retailer major, Altex, a anunțat că va începe perioada de reduceri în primele zile din noiembrie, având în vedere popularitatea acestei strategii. Campaniile extinse îi vor permite să mențină promoțiile active mai mult timp, dând posibilitatea clienților să facă achiziții fără a se confrunta cu aglomerația și presiunea unei singure zile, scrie Antena 1.