Updated on octombrie 21, 2024
Patronul Ioan Varga intervine în scandalul iscat între antrenorul Dan Petrescu și jucătorul Louis Munteanu. După ce l-a introdus în repriza a doua a meciului, Dan Petrescu l-a schimbat pe Louis Munteanu când mai erau câteva zeci de secunde din meciul cu Petrolul. Jucătorul nici nu a vrut să dea mâna cu ”Bursucul”, după ce a ieșit de pe teren, vizibil iritat de decizia tehnicianului.
Ioan Varga vrea să-l pedepsească pe Louis Munteanu, după disputa cu Dan Petrescu de la Ploiești: ”Nu ai voie să ai asemenea comportament”
La câteva zile de la meciul cu Petrolul, Ioan Varga a transmis că ia în calcul să-l pedepsească pe Louis Munteanu, pentru ieșirea sa. De asemenea, patronul CFR-ului a transmis că nici Dan Petrescu nu a procedat corect în momentul în care a decis să-l înlocuiască pe atacant.
”Vă spun sincer, am rămas şocat. Noroc că nu mai iau măsuri la supărare, pentru că eram în stare de orice după meci. Nu mi-a venit să cred ce s-a întâmplat la finalul acestei partide care s-a terminat 0-0. Știţi că sunt direct și vă spun la fel de direct. Amândoi sunt de vină! În primul rând, vinovat este Louis Munteanu, care are o vârstă și trebuie să existe respect.
Nu putem să construim nimic fără respect și fără responsabilitate. Nu ai voie tu, ca jucător, să ai asemenea comportament și asemenea gesturi faţă de antrenorul tău. Nu contează cum îl cheamă, cu atât mai mult cu cât este vorba despre Dan Petrescu, un tehnician care ne-a adus atâtea succese. Un om căruia nu degeaba îi spunem antrenorul-trofeu. Nu ai voie să faci așa ceva.
Nu ai cum să crești, nu ai cum să ajungi la un nivel superior cu asemenea gesturi și cu asemenea comportament. Îi transmit clar lui Munteanu că este ultima oară când mai tolerăm așa ceva. Vom vedea care este regulamentul de ordine interioară, vom vedea dacă sunt prevăzute amenzi pentru așa ceva și bineînţeles că vom lua o decizie în acest sens.
Dar în mod sigur Louis Munteanu nu va scăpa nepedepsit. Poate i-au luat minţile și sumele astea de cinci milioane, șapte milioane, care se învârt în jurul său. Are valoare, știm cu toţii asta, o știe și el, dar trebuie să o demonstreze pe teren marcând goluri… Și nu marcând în astfel de situații care nu-l avantajează în carieră. Apoi, o vină la fel de mare o are și Dan Petrescu.
Nu e posibil cu 40 de secunde înainte de finalul meciului să scoți cel mai bun jucător de pe teren. Repet, nu mai era nici măcar un minut, erau 40 de secunde. Sincer, nu am înţeles. Și dacă era accidentat, îl mai țineai 40 de secunde undeva în lateral, lângă tușă și cu asta basta.
Explicația cu cartonașul nu are absolut nicio logică, atâta timp cât Louis Munteanu oricum era suspendat pentru partida viitoare. Dan Petrescu a luat o decizie neinspirată. Nu putem să ne batem joc de o investiție de atâtea milioane de euro, peste 5 milioane de euro, probabil cea mai mare investiţie într-un fotbalist în România de la Revoluţie încoace.
Trebuie să fim mai atenţi cum gestionăm astfel de lucruri. O să vorbesc și cu Dan Petrescu, pentru că și el are o stare de supraîncărcare, de surescitare, pe care nu o înţeleg și trebuie și el să se liniştească. Este evident că a luat această decizie complet neinspirat și, fiind într-o stare, repet, de supraîncărcare… Trebuie și Dan să se liniştească ca să ia deciziile cele mai bune.
Reiterez încă o dată și subliniez faptul că Dan Petrescu este antrenorul echipei şi normal că el are ultimul cuvânt. Dar a fost o decizie neinspirată, care nu poate fi explicată sub nicio formă. Am fost supărat, v-am spus, aș putea spune că am fost chiar dezamăgit”, a spus Ioan Varga, potrivit Fanatik.
„Am fost supărat, v-am spus, aș putea spune că am fost chiar dezamăgit. Este păcat că avem un antrenor atât de mare și un jucător atât de mare și nu reușim să găsim armonia și, mai ales, nu reușim să găsim golul care să ne aducă rezultatele. Echipa este într-o criză de formă și nu este normal. Au toate condițiile.
O să avem săptămâna aceasta foarte multe discuții și vom încerca să clarificăm lucrurile și să ne liniștim. Acesta este mesajul pe care îl transmit tuturor: Haideți să ne liniștim!”, a mai declarat Nelu Varga, conform Gazeta Sporturilor.