Cum răspunde UBB după campania „stUdent la Cluj”, în care au fost împărțite broșuri cu scandări vulgare

Updated on octombrie 14, 2024 Cum răspunde UBB după campania „stUdent la Cluj”, în care au fost împărțite broșuri cu scandări vulgare 1

Universitatea Babeș-Bolyai a avut o primă reacție în cazul broșurii cu cântece vulgare împărțită studenților din Cluj Napoca, în cadrul campaniei ,,stUdent la Cluj”.

Sâmbătă, U Cluj, în parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” și sponsorul principal al Superligii, a lansat o campanie intitulată „stUdent la Cluj”, adresată studenților din anul 1 la licență în cele două mari universități din oraș.

Pachetele conțin un tricou de suporter, o invitație la meciul cu Oțelul Galați, programat pe 18 octombrie, ora 21:00, și un „carnet de student” care conține cântecele galeriei. Cei care le-au primit au avut parte de o surpriză. În carnetele tipărite de club sunt incluse și câteva dintre cântecele reprobabile ale galeriei, pline de derapaje rasiste și sexiste sau îndemnuri la violență.

„Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a promovat şi continuă să promoveze tradiţia şi excelenţa academică, spiritul universitar fiind cel care ne ghidează toate acţiunile.

Campania «stUdent la Cluj», în care UBB a intrat ca partener la invitaţia FC Universitatea Cluj, este una menită să atragă studenţii către mişcarea sportivă clujeană şi să închege comunitatea din care Universitatea noastră face parte, alături de toate celelalte universităţi publice din Cluj, ca membru fondator al Asociaţiei Sportive Universitatea Cluj, a transmis UBB”, potrivit Agerpres.

Cum răspunde UBB după campania „stUdent la Cluj”, în care au fost împărțite broșuri cu scandări vulgare 2

UBB menționează că broşura cu versurile galeriei U Cluj a fost eliminată din kit-urile distribuite studenților. Mai mult decât atât, aceștia transmit că sunt împotriva oricăror forme de manifestare a comportamentelor necorespunzătoare mediului academic, agresive, indecente sau lipsite de fair-play.

,,UBB promovează valorile multiculturalităţii, diversităţii şi incluziunii, precum şi pe cele ale excelenţei în toate domeniile de activitate pe care le abordează, iar implicarea în campania “stUdent la Cluj” urmăreşte tocmai închegarea unei comunităţi academice guvernată de spiritul sportivităţii. Din această perspectivă, este important ca ideea frumoasă a campaniei care s-a bucurat de un foarte mare succes în rândul studenţilor să nu fie umbrită de o eroare regretabilă”, mai menționează sursa citată.

Advertisements
error: Content is protected !!