Întâlnirea cu un adolescent italian de 17 ani i-a adus moartea unei românce de 42 de ani din Turda, jud. Cluj, stabilită în peninsulă, Maria Campai. După ce familia a dat-o dispărută, au urmat şapte zile de căutări, trupul ei fiind găsit într-o vilă abandonată din localitatea Viadana, din provincia Mantova.
“Maria era la noi de câteva zile. Venea și pleca des din Toscana unde fostul ei soț și cei doi copii ai lor locuiesc Ea mi-a spus că a cunoscut un băiat pe internet și că au aranjat să se întâlnească la Viadana, pentru că el locuia acolo Ne-a trimis locația pe mobil. Maria a plecat cu el și mi-a spus că mă va suna înapoi. Din acel moment nu am mai aflat nimic despre ea”, a povestit Roxana, sora Mariei.
Cei doi ar fi avut o întâlnire intimă în garajul blocului unde locuiește familia băiatului și apoi acesta a ucis-o pe Maria, lovind-o în cap cu un obiect dur, după care a sufocat-o, informează fanatik.ro.
“Am vrut să știu cum e să ucizi”, sunt cuvintele cu care şi-ar fi motivat băiatul crima, imediat ce a fost prins de carabinieri, după cum scrie “Gazzetta di Mantova”.
Băiatul, potrivit unor surse, nu a arătat niciun semn de remușcare. Pasionat de artele marțiale, el ar fi ucis victima cu mâinile goale, după ce a cercetat în mod repetat online cum să o facă.
După ce a omorât-o pe Maria, tânărul de 17 ani i-a dus cadavrul până la ruinele unei case părăsite adiacente locuinței sale, ascunzându-l sub frunziș, într-un loc în care cu greu ar fi fost observat.
“L-am recunoscut, el era băiatul cu care a plecat Maria în seara aceea, când am însoțit-o la Viadana”, a declarat Roxana Campai, sora Mariei, după prinderea criminalului.
Conform informațiilor TurdaNews, femeia a fost îngropată ieri la Turda.