Vlăduța Lupău renunță la tradiționalul concert din Cluj pentru familie: „Acum balanța înclină spre familie”

Updated on septembrie 26, 2024 Vlăduța Lupău renunță la tradiționalul concert din Cluj pentru familie: „Acum balanța înclină spre familie” 1

În luna iulie a acestui an, Vlăduța Lupău a devenit mamă pentru a doua oară, însă, artista nu a stat prea mult timp acasă, așa că la două săptămâni de la naștere, aceasta a început să își onoreze invitațiile la evenimente. Cu toate astea, interpreta are ajutor de bază. Isaia, în vârstă de 2 luni și Iair, în vârstă de 2 ani, rămân în general în grija soțului și a bunicii.

Prezentă la concertul aniversar al lui Adrian Minune, Vlăduța Lupău a mărturisit că și-a lăsat micuții pe mâini bune, cu bunica și tatăl lor, informează avantaje.ro.

„Sunt onorată că Adrian m-a invitat la ziua lui. Am emoții mari pentru că sunt pentru prima oară lângă el și nu am repetat! Băieții sunt pe mâini bune, i-am lăsat acasă cu bunica și tăticul lor. Mă gândeam să-l iau pe cel mic cu mine dar este foarte greu.

Imediat după ce cânt, am plecat la Cluj. Dacă nu te ajută familia și cei de acasă, partenerul, ca artist, când ai copii mici, nu prea poți să pleci de acasă”, a spus Vlăduța Lupău pentru Click.

„E puțin greu acum, e o diferență mică de vârstă între ei. Eu zic că m-am refăcut. Cel mic are acum 2 luni, iar după două săptămâni de la naștere am mers la evenimente’, a mai spus Vlăduța Lupău, care s-a refăcut perfect după a doua naștere.

De 8 ani de zile încoace, Vlăduța Lupău organizează concertul tradițional „Vin acasă de Crăciun!’. Iarna aceasta însă artista va renunța la acest proiect.

„Aveam multe proiecte iarna și în fiecare an, concertul meu cu o tradiție de 8 ani, „Vin acasă de Crăciun”, dar nu mai reușesc să îl pun în scenă anul acesta. Băiețelul este mic și cea mai mare realizare de anul acesta este el și am decis să mă dedic lui. Acum balanța înclină spre familie dar de la anul, forță” , a mai adăugat Vlăduța Lupău

error: Content is protected !!