Updated on septembrie 25, 2024
Un băiat de 11 ani din Răscruci a ajuns duminică la spital, după ce ar fi fost tăiat cu o sticlă de un coleg. Incidentul s-a produs în jurul orei 18.30. La fața locului a intervenit un echipaj SMURD, care a preluat copilul, cu o tăietură în zona mâinii și l-a transportat la spital.
O localnică a povestit că în ziua respectivă, mai mulți copii se jucau în drum, iar la un moment dat, unul dintre ei ar fi spart o sticlă de bere, cu care l-ar fi tăiat pe celălalt. Femeia mai spune că rănitul a fost dus la Urgențe și supus unei operații care a durat trei ore, informează gherlainfo.ro.
Polițiștii au demarat verificări în acest caz, cu privire la împrejurările în care copilul a fost rănit.
În cursul dimineții de marți, mai mulți părinți ai elevilor s-au prezentat la școala din Răscruci. „Am stat cu copiii în curtea școlii, nu vor să mai participe la ore, de frică, sunt loviți, sunt scuipați de colegul lor”.
Conducerea școlii a stat de vorbă cu părinții, cărora le-a cerut să facă o adresă către unitatea de învățământ, în care să își prezinte nemulțumirile. În funcție de concluzii, urmează să se ia măsurile necesare, împreună cu asistenta socială din Bonțida, cu Poliția Bonțida, dacă este cazul cu Protecția Copilului (DGASPC).