Imagini cu prima zăpadă din Europa. A nins în mai multe țări, iar ciclonul lovește și România

Updated on septembrie 13, 2024 Imagini cu prima zăpadă din Europa. A nins în mai multe țări, iar ciclonul lovește și România 1

Vreme extremă în Italia, unde a nins deja pentru prima oară în acest sezon. Temperaturile au scăzut brusc iar în unele zone a început să ningă exact ca în mijlocul iernii. Specialiștii spun că fenomenul neobișnuit a apărut din cauza unei mase de aer rece care provine din Islanda și care a provocat scăderea drastică a temperaturilor.

Și în Austria a nins ca în toiul iernii. Zăpada a luat prin surprindere atât autoritățile, cât și pe localnici, informează antena3.ro.

”A nins toată noaptea și și va mai ninge până mâine! Se așteaptă să fie un strat de trei ori mai mare decât este acum”, a scris pe Facebook un cetățean care a postat pozele cu zăpada uriașă.

Ciclonul Boris, care a răvăşit Europa, a ajuns şi la noi în această seară. Aproape toată ţara este sub avertizare de cod galben sau portocaliu.

“Vor fi averse torenţiale, cantităţi de apă în intervale scurte de timp sau prin acumulare ce vor 20-25 de l/ mp şi izolat peste 40-45 l/mp. Şi un cod portocaliu pentru Moldova şi judeţul Buzău, tot cantităţi însemnate de ape, dar va fi cantităţi mai mari”, a declarat Alexandra Roșioara, meteorolog ANM, citată de observatornews.ro.

Râurile din zona Moldovei ar putea ieşi din matcă în urma ploilor abundente. După avertizările meteorologilor, autorităţile au intrat în alertă. Ploile torenţiale ar putea duce la inundaţii uriaşe. Ministrul Mediului a dat ordin ca angajaţii de la Apele Române să fie pregătiţi în orice moment să sară în ajutorul oamenilor.

“Am dispus mai ales colegilor de Administraţia Bazinală Prut-Bârlad şi colegilor de la Administraţia Bazinală Siret să fie în alertă cu toate echipele şi toţi oamenii şi toate utilajele. Ne coordonăm cu colegii de la Hidroelectrica pentru şi acele acumulări care au şi rol al producerii al energiei electrice. Acolo unde este cazul să fie pregătite de eventuale viituri. Acest comitet este convocat doar în mod excepţional. Stăm cu ochii pe Estul României”, a declarat Mircea Fechet, ministrul Mediului.

Autorităţile austriece se tem atât de tare de Ciclonul Boris încât cancelarul Karl Nehammer a cerut mobilizarea a 1000 de soldaţi în caz că Dunărea va inunda Viena.

Debitul Dunării este monitorizat atent şi la noi, iar hidrologii au emis deja un cod portocaliu de inundaţii pe aproape toate râurile din estul ţării. Cele mai mari probleme ar putea apărea în Moldova, informează stirileprotv.ro.

Meteorolog ANM: ”Cantitatle de apă prin acumulare vor fi de 40, 60 de litri pe metru pătrat izolat chiar 80 de litri pe metru pătrat. Ploile vor continua şi mâine şi în zilele următoare şi îşi vor schimba distribuţia de la o zi la alta.”

Nu în ultimul rând, scad temperaturile în toată ţara. În vest şi în centru cu 10 grade Celsius. Vor fi de exemplu doar 13 grade la Timişoara, 18 la Miercurea Ciuc şi Braşov, 21 în Bucureşti şi minus 1 la staţia meteo de la Vârful Omu.

 

Advertisements
error: Content is protected !!