Un pensionar a refuzat decizia de recalculare pentru că a primit prea mulți bani

Updated on septembrie 5, 2024 Un pensionar a refuzat decizia de recalculare pentru că a primit prea mulți bani 1

Autoritățile au prezentat bilanțul primelor două săptămâni, după recalculare. Astfel, 60.000 de pensionari sunt nemulțumiți și 3.000 de decizii cu erori vor fi recalculate. Printre aceștia se află și seniori care au mers la Casa de Pensii pentru a refuza banii în plus.

Conform datelor, cele mai multe dintre deciziile de recalculare aveau stagii de cotizare mai mici față de ceea ce au muncit oamenii. În timp ce revolta pensionarilor care au contribuit capătă amploare, Casa Națională de Pensii anunță că a crescut numărul celor care beneficiază de pensii speciale, la aproape 12.000. Cea mai mare pensie de serviciu depășește suma de 25.000 de lei, scrie romaniatv.net.

Cu toate astea, există pensionari care au reclamat că au primit prea mulți bani în decizia de recalculare. Este și cazul unui bărbat care a mers la Casa de Pensii din București spunând că a avut o sumă prea mare și a cerut revizuirea.

„Am primit și eu hârtia cu decizia de recalculare. În cazul meu, particular, cred că mi s-au acordat niște bani pe care eu nu-i merit. Niște bani necuveniți, în chip firesc, trebuie să îi dai înapoi”, a spus, pentru Antena 3 CNN, pensionarul.

La polul opus se află alți 60.000 de pensionari nemulțumiți de sumele primite după recalculare. Apropae 3.000 de decizii vor fi astfel revizuite. Cel mai des printre erorile găsite la cei care au făcut cereri de recalculare este un stagiu de cotizare mai mic.

„Am venit să depună cerere pentru vechimea. Nu mi s-a calculat armata în decizie”, spune un alt pensionar.

Am ieșit anticipat, mai am doi ani, am 63 de ani şi se iese cu penalizare. Am avut o penalizare de 300 lei la decizia trecută și acum s-a dublat penalizarea, deci am 600 lei și plus. Plus că nu ies socotelile, nu sunt ani…”, mai spune cineva.

Ministrul muncii, Simona Bucura-Oprescu, a anunțat că 4,4% dintre pensii, adică aproximativ 200.000, vor avea aceeași valoare după indexarea de la 1 ianuarie 2025, precizând că nu este vorba despre un milion de pensii care vor fi înghețate, așa cum circulă o „minciună gravă” în spațiul public. Oprescu a mai spus că 82,5% dintre pensii au crescut la recalculare, iar 13,8% vor fi majorate din luna ianuarie 2025.

Ministrul muncii a explicat că vor fi indexate cele 3,8 milioane de pensii care au crescut la recalculare, de la începutul anului viitor, însă 4,45% dintre pensii vor rămâne la aceeași valoare.

„Adevărul este unul singur, iar pensionarii din România merită să ştie adevărul. Din totalul de 4,6 milioane de pensii, aproximativ 82,5% au crescut la recalculare. 13,8% se vor majora peste patru luni la 1 ianuarie 2025, când va avea loc prima indexare a valorii punctului de referinţă, conform legii. Tot de la 1 ianuarie 2025 se vor indexa şi cele 3,8 milioane de pensii care au crescut la recalculare. Mai rămân doar 4,4% dintre pensii care vor avea aceeaşi valoare după indexarea de la 1 ianuarie. Ele vor avea aceeaşi valoare pentru că astăzi nivelul lor este peste contribuţiile plătite comparativ cu ceilalţi pensionari. Cele 4,4% dintre pensii vor rămâne la aceeaşi valoare până când vor fi ajunse din urmă de celelalte pensii care au avut aceeaşi bază contributivă, dar au fost mai mici ca valoare”, a spus Simona Bucura-Oprescu, citat de libertatea.ro.

Advertisements
error: Content is protected !!