Un copil de doar 8 ani a murit, în timpul unui curs de înot, chiar sub ochii instructorului. Băiatul s-a speriat şi i s-a făcut brusc rău, în timp ce era în apă. A leşinat la scurt timp după ce a fost scos din bazin şi dus la tatăl lui, anunță Observator Tv.
Varianta unui înec este exclusă de antrenor, care susţine că băiatul nu a stat cu capul sub apă, ci a fost vorba de un atac de panică, urmat de stop cardio-respirator. Băiatul de 8 ani avea adeverință de la medicul de familie că e apt pentru efort fizic şi că nu figurează cu boli cronice.
„Am avut 10 copii prezenţi, am făcut ca de obicei încălzirea, am intrat la nişte exerciţii specifice de învăţare a bătăii apei cu picioarele în bazinul mic, urmând ca spre final, ca de obicei, să intrăm pentru acomodare în bazinul mare cu plutele din dotare.
Am chemat copiii pe marginea bazinului, au stat toţi în picioare, le-am demonstrat exerciţiul, urmând ca după, să îi chem pe rând şi să le explic ce au de făcut.
A venit rândul copilului, i-am spus “braţele întinse pe plută, baţi apa cu picioarele, înoţi pe marginea culoarului”.
(…) Am auzit un strigăt de panică şi din două lungimi de braţe eram la copil. Era agăţat de separatorul de culoar, l-am luat în braţe, părintele striga de pe margine:
“Filip, Filip!”. L-am luat, am făcut o întoarcere şi i-am dat copilul în braţe, panicat, dar striga.
Tatăl striga către el: “Filip, care e baiul?”.
Şi el zicea: “Tati, tati” şi efectiv s-a scurs din braţele părintelui. Atunci am sărit afară din apă, l-am întins pe jos, i-am eliberat casca, ochelarii, i-am lăsat capul pe spate cum e procedura, pentru că am şi diplomă de salvamar şi am început manevrele de resuscitare, dându-mi seama după simptomatologia pe care o avea că era o problemă. Stop cardio a fost după atacul de panică.
Nu există niciun fel de dubiu în privinţa luării de apă sau înghiţirii de apă, a declarat instructorul de înot”, de la bazinul unde s-a produs tragedia, conform Antena 3.
Conform unui comunicat transmis, luni seara, de purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Bihor, comisar şef Alina Fărcuţa, băieţelul decedat era din comuna Lunca, iar poliţiştii din Ştei au pornit cercetările pentru ucidere din culpă.
“La data de 19 august anul curent, la ora 16.45, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat prin SNAU 112 că un minor s-ar fi înecat, într-un bazin de înot din localitatea Ștei. La fața locului, polițiștii din Vașcău și Nucet au identificat persoana în cauză ca fiind un minor de 8 ani, din comuna Lunca. Din primele investigații, acesta s-ar fi aflat, însoțit de un membru al familiei, la un curs privat de înot, organizat de un instructor de înot, în bazinul respectiv“, se arată în informare, conform Stirile Pro Tv.
Potrivit comunicatului, cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită în urma efectuării necropsiei.
“Polițiștii din Ștei continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea cauzei și împrejurărilor producerii tragicului eveniment”, a mai transmis purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Bihor.