Burger de crocodil la GRILLFEST! „Aştepţi, pui puţin sos şi brânză şi doar te bucuri de el. Românii au gusturi bune la mâncare”

Updated on mai 11, 2024

Burger de crocodil la GRILLFEST! „Aştepţi, pui puţin sos şi brânză şi doar te bucuri de el. Românii au gusturi bune la mâncare” 1

La Snagov a început cu foc mare cel mai mare festival de barbeque din Europa, GRILLFEST! 200 de bucătari pricepuți își demonstrează talentul la grătare, luptând pentru titlul de campion. Unul dintre cele mai atractive preparate este, fără îndoială, burgerul de crocodil! Carnea exotică, adusă tocmai din Brazilia, a fost pregătită după o rețetă secretă, stârnind curiozitatea și apetitul vizitatorilor.

Pentru a stârni și mai mult interesul, organizatorii au postat pe pagina oficială a festivalului imagini spectaculoase cu crocodili întinși pe grătar, pregătiți după tradiția braziliană, informează observatornews.ro.

Chef Paizao: Avem o reţetă specială. Folosim jumătate crocodil şi jumătate o carne grasă ca să facem o formă mai frumoasă. Avem şi în Brazilia, dar îl numim altfel. Trebuie doar să fie puţin rumenit şi pe partea cealaltă. Aştepţi, pui puţin sos şi brânză şi doar te bucuri de el. Românii au gusturi bune la mâncare.

Specialiştii spun că este o combinaţie între pui şi peşte, iar un astfel de preparat costă 98 de lei. Cei care vor să încerce gustul inedit pot mânca şi o friptură de crocodil. 500 de grame costă 400 de lei. Bucătarii români s-au adaptat imediat situaţiei.

Ciprian Tache, chef: O să mă duc şi la colegi să fac un schimb de experienţă. Eu am mai mâncat carne de crocodil, ştiu cum este. Se aseamănă uşor cu puişorii de baltă, cu broască.
Participant: Sunt curioasă ce o să gătească cu el. Nu am mai mâncat până acum crocodil. Am înţeles că picioruşele de broască sunt asemănătoare.
Participant: Crocodil nu am mâncat deci trebuie să mă duc să încerc. Mie imi place clasicul

Reporter: Crocodil nu încercaţi?
Participant: Dacă are dinozaur, poate!

Grătarele au sfârâit toată ziua la festival. Un rotisor gigant a fost punctul central. 200 de bucătari din 10 ţări s-au întrecut în preparate. Printre ei şi Orlando Zaharia, unul dintre juraţii showului Chef la Cuţite.

Chef Zaharia: O să avem crocodilul românesc care, de fapt este un purceluş de lapte gătit minim 12 ore, marinat 24 de ore. Nu există alt crocodil mai bun decât porcul nostru românesc. În afară de acest carusel care este şi pentru show, dar avem primul smash ciolan de porc din lume, din România şi arată cam aşa smash ciolan de porc fără niciun os, un condiment pe care l-am făcut noi şi ulei de măsline.

Advertisements
error: Content is protected !!