Weekend plin pentru familia Măruță, în afara țării. Andra și Cătălin Măruță și-au luat copiii și au zburat spre Londra, unde fiecare dintre ei a avut ceva de făcut sau de sărbătorit: Andra a cântat, Eva și-a prezentat filmul, David și-a sărbătorit ziua de naștere, iar Cătălin a fost organizator, bodyguard, tată și soț. Încă din aeroport, familia Măruță a fost asaltată de câțiva fani români, stabiliți la Londra,
„Am plecat la Londra pentru un weekend plin de evenimente speciale! Mama va avea concertul Traditional 2 pe Arena Wembley, iar apoi mergem la premiera filmului Tati Part Time, tot în Londra. Și pentru a face totul și mai special, sărbătorim și ziua fratelui meu, David! O aventură plină de emoție și momente memorabile!”, a anunțat Eva Măruță, pe Instagram, scrie Libertatea.
Încă din aeroport, soții Măruță și copiii lor au început baia de mulțime. O româncă și-a adus mama din România, în Anglia, special pentru concertul Andrei. Mai mult, familia respectivă a mers în aeroport să îi întâmpine pe Andra și pe Cătălin. Întâlnirea a fost emoționantă, s-a stat de vorbă, s-a râs, s-au făcut poze și s-au dat îmbrățișări.
12.500 de oameni la concertul Andrei, de pe Wembley Arena
Duminică, 17 martie, Andra a reușit să adune 12.500 de oameni la concertul ei de pe OVO Wembley Arena, practic să umple toate locurile disponibile pe care le are celebra sală de evenimente, a doua ca mărime, din Londra.
„Vă mulțumesc din suflet tuturor celor peste 12.500 de români care ați venit să mă susțineți pe Wembley Arena, la spectacolul Traditional 2! Sunt profund recunoscătoare pentru sprijinul vostru și pentru că ați făcut acest moment de neuitat posibil!”, a scris Andra, în dreptul unui filmuleț de la concert.
Andra și alți artiști români, rugăciune colectivă înainte de concert
Românii stabiliți în Anglia s-au adunat într-un număr impresionant pentru a o vedea pe Andra și pe invitații ei – frații Advahov, Zdob și Zdub, Vlăduța Lupău, Maria Dragomiroiu, Cornelia Rednic etc. Un moment emoționant s-a petrecut în culise, înainte de a păși pe scenă. Andra și familia ei, alături de ceilalți artiști, au spus o rugăciune colectivă. Astfel, „Tatăl nostru” a răsunat în backstage.
Pentru faptul că concertul ei a fost sold out, OVO Arena i-a oferit Andrei o plachetă. Andra a devenit astfel prima artistă din România care primește acest premiu și are onoarea să fie ”afișată” pe holurile OVO Arena, alături de alți mari artiști, scrie Ok Magazine.