Lidl anunţă clienții că retrage de la vânzare mai multe stocuri de biscuiți care pot conține bucățele de metal. Biscuţii care pot conţine bucăţi de metal şi au fost vânduţi pot fi returnaţi în toate magazinele Lidl, iar banii vor fi restituiţi, fără a fi necesar bonul fiscal, informează Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), joi, într-un comunicat remis presei.
“În cazul produsului vizat, nu se poate exclude faptul că acesta poate să conțină corpuri străine metalice.
Ca urmare a posibilului pericol de rănire, clienții trebuie să aibă obligatoriu în vedere, cu ocazia consumării acestuia, retragerea de pe piață și să nu consume în niciun caz produsul afectat.
Din motive ce țin de siguranța consumatorului, Lidl România a reacționat fără întârziere și a scos produsul de la vânzare.
Produsul poate fi returnat în toate magazinele Lidl. Contravaloarea acestuia va fi restituită, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal“, se arată în comunicatul ANSVSA, conform Antena 3.
“Firma producătoare olandeză Banketbakkerij Merba B.V. retrage în prezent de pe piață produsul “Grandino Biscuiți din aluat fraged, cu 20% ciocolată cu lapte, 12% ciocolată neagră și 6% ciocolată albă 200g” cu termenul de valabilitate 12.12.2024.
Produsul afectat “Grandino Biscuiți din aluat fraged, cu 20% ciocolată cu lapte, 12% ciocolată neagră și 6% ciocolată albă 200g” a fost vândut în magazinele Lidl din România.
Această retragere de pe piață vizează exclusiv produsul “Grandino Biscuiți din aluat fraged, cu 20% ciocolată cu lapte, 12% ciocolată neagră și 6% ciocolată albă 200g” cu termenul de valabilitate 12.12.2024 de la producătorul Merba B.V.
Alte produse vândute de Lidl România, inclusiv alte produse de la producătorul Merba B.V. nu sunt afectate de această retragere de pe piață. Firma Merba B.V. și Lidl România își cer scuze pentru neplăceri. Pentru mai multe informații, ne puteți contacta telefonic la 0800.896.622 sau pe adresa de mail info@lidl.ro“, se mai arată în comunicat.
Magazinele Mega Image au emis o alertă alimentară. Produsul OLYMPIA SOS TERIYAKI, în variantele de 320 de grame și 58 de grame, a fost retras de la comercializare.
Retragerea a fost inițiată de ANSVSA și este cauzată de prezența unui alergen (glutenul din sosul de soia) care nu a fost menționat pe etichetă.
Această situație reprezintă un risc pentru persoanele cu intoleranță sau alergie la gluten, accentuând importanța etichetării corecte și complete a ingredientelor în produsele alimentare.
„Dorim să vă aducem la cunoștința că Mega Image a retras de la vânzare produsele: 36428 OLYMPIA SOS TERIYAKI 320G și 44247 OLYMPIA SOS TERYAKI 58G. Retragerea produselor de pe piață și rechemarea acestora de la consumatori au fost declanșate la solicitarea furnizorului, constatându-se prezența unui alergen în ingrediente (glutenul din sosul de soia), care nu este menționat pe eticheta. Toate produsele retrase urmează a fi distruse”, a transmis ANSVSA, conform Realitatea.