Cinci orașe din România se află în topul celor mai sigure locuri din Europa în care să trăiești, să călătorești sau să te muți cu jobul.
Haga, din Țările de Jos, este cel mai sigur oraș din Europa. În clasamentul siguranței urmează Berna, capitala Elveției, și Munchen, din Germania.
În top 10 regăsim și Ljubljana din Slovenia, Zagreb din Croația, Eindhoven, un alt oraș din Țările de Jos, dar și Cluj-Napoca. Este primul oraș din România care prinde top 10, potrivit digi24.ro.
Bucureștiul este pe locul 31 în topul celor mai sigure orașe din Europa
Mai jos, pe locul 17, s-a clasat Timișoara, urmată de Brașov. Bucureștiul este pe locul 31 în topul celor mai sigure orașe din Europa. Capitala României a depășit la capitolul siguranței alte capitale europene importante, precum Lisabona, Oslo, Viena, Luxemburg sau Londra.
Rata criminalității, unul dintre cei mai importanți indicatori ai siguranței.
Iași este ultimul oraș românesc prezent în acest clasament, pe locul 50. Unul dintre cei mai importanți indicatori ai siguranței unui oraș este rata criminalității. Accidentele rutiere sunt un alt factor care a fost luat în calcul pentru a determina gradul de siguranță. Orașele care investesc în infrastructură rutieră implementează reguli stricte de circulație și promovează transportul public pot fi considerate mai sigure. Pentru realizarea acestui clasament a contat și siguranța publică sau cea din spațiile publice.