Updated on ianuarie 29, 2024 O căsuță situată în județul Alba, la munte, este scoasă la vânzare de proprietari pentru suma de 3.000 de euro, însă prețul mic ascunde și un dezavantaj.
„Am o casă bătrânească de 130 de ani. Este foarte bine îngrijită, nu plouă în ea și vreau să o vând. Menționez că vând doar casa, nu și terenul, la prețul de 3.000 de euro”, sună anunțul postat pe grupul de Facebook „Vreau la țară”.
Din păcate, nu a obținut efectul scontat. Cei care sunt în căutarea unei case la țară s-au înfuriat în momentul în care au aflat că anunțul vizează doar casa bătrânească, însă nicio palma de teren, nici măcar cel de sub ea.
„Cu alte cuvinte, anunțul trebuia să sune așa: am un teren pe care mai am ceva ce mă incomodează, vă rog să mă scăpați de gunoi și să plătiți 3.000 euro“, scrie un bărbat, potrivit adevarul.ro.
„Vrea să facă curățenie pe banii clientului, că oricum nu se alege nimic de ea după ce o desface“, scrie un altul.
Alții îi atrag atenția vazantorului că locuința are acoperiș din azbest, material cancerigen.
„Numai distrugerea azbestului costă mai mult de 3.000 euro”, este opinia unui bărbat.
Alții sunt de părere că respectiva locuință bătrânească ar putea fi cumpărată și relocată, trimisă la Muzeul Satului sau vândută în Vest, unde casele tradiționale sunt la căutare.
„Sunt persoane care au teren și doresc să își construiască o casă pe terenul respectiv, iar casa aceasta este una dintre soluții“, este opinia unei femei.
„Ia legătura cu Ambulanța caselor bucovinene. Ei se ocupă de relocări. Dar te anunț că am avut ocazia să iau gratis o casă și când am auzit prețul pentru demolare și relocare, plus curățenia în urma casei, dușul molozului, am zis că îmi iau container de acei bani și mă mut imediat“, este o altă opinie.
„Se poate reloca o astfel de casă. Și da, chiar este valoroasă! Dacă ofereați teren măcar la intrarea casei găseați imediat să o vindeți, sunt mulți pasionați de case vechi pe care vor să le reabiliteze, dar nu am mai auzit să ceri bani ca să îți elibereze locul“, scrie o femeie
„La 130 de ani sigur are părți putrede ascunse. Când te apuci să o desfaci, cade. Și eu am vrut să cumpăr o casă care era foarte bună. Mă costa doar 2.000 de euro casa, dar pentru demontare, transport și montaj trebuia să mai scot din buzunar încă 12.000 de euro. Mi-a trecut repede dorința de a o avea“, a postat un alt bărbat.