Updated on ianuarie 13, 2024 Criticul de modă clujean Ștefan Farrell a sărit în apărarea Evei Măruță. Fiica Andrei și-a făcut debutul ca actriță într-un film de lungmetraj, la vârsta de doar opt ani și are mare succes. Mulți au apreciat talentul fetiței, în timp ce alții nu a fost văzut cu „ochi buni” acest aspect, fapt care i-a făcut să aibă cuvinte dure la adresa micuței.
”La noi, dacă ești copil de bani gata și apari pe sticlă, este clar ca ești catalogat ca “distrus” de unii din cauza invidiei și încep haterii cu remarci fără sfârșit, de genul că ai o “copilărie distrusă”, că ești “exploatat”, “lipsit de talent”, că ești “pierdut, copil chinuit”, “fata lu’ tata”, etc.
Acestea sunt catalogarile unor oameni cu mintea odihnita la adresa Evei Maruta, fiica cântăreței Andra și a lui Cătălin Măruță, imediat după lansarea filmului “Tati Part-Time”, film în care fetița joacă in rol principal alături de actorul Alex Bogdan.
Micuța Eva a fost “atacata” în online de cei mai mulți, după lansare. Inclusiv la postarea de mulțumire de pe pagina ei personală de facebook au început răutățile și au curs sute de comentarii negative încă din primele minute, de forma “și copilul meu ar fi fost mai bun să joace în film, doar că nu e fata lui Măruță!”, etc.
Mă aștept să mi se sară în cap pentru că țin cu copiii de vedete ..
Am fost invitat la film de Cătălin Măruță în Cluj -Napoca și mi-a plăcut cum a jucat Eva și văd în ea potențial de viitoare mare actriță de film. Cred că așa joacă o fetiță star de cinema.
Ce aș putea să reproșez unui copilaș care s-a trezit zile la rând la 5 dimineața și a muncit cot la cot cu cei de pe platoul de filmări…
Dacă ar fi reacționat așa și americanii vis-a-vis de Macaulay Culkin după premiera filmului “Singur acasă”, n-ar mai fi ieșit probabil “Singur acasă 2”.
În schimb, americanii sunt deștepți și știu să-și încurajeze talentele încă de la lansare. La ei, fiecare “copil star” e întâmpinat cu încurajări, aprecieri și complimente. La noi, viceversa.
Îmi aduc aminte cât de apreciata a fost prestația lui Macaulay Culkin după lansarea filmului “Singur acasă”. A fost invitat la zeci de interviuri unde, ca orice copil, s-a prostit, s-a mai și strâmbat, a afișat și “fițe”, fiind aplaudat de “o Americă întreagă”. Nu a fost nici pe departe huiduit sau arătat cu degetul pentru că s-a foit prea mult în scaun, ca a răspuns ușor obraznic moderatorului sau că s-a bucurat sincer de vreun cadou pe la TV.
Am văzut-o pe Eva Măruță în Cluj la Cinema City alături de Andra si de Catalin, respectiv alături de Alex Bogdan, actorul din rolul principal și am remarcat o fetiță sfioasă, ușor intimidată de toate privirile și de reporterii din sala de cinema, o copilă care a dat tot ce-a putut ea mai bun, a vorbit fanilor de pe scenă, a folosit cuvinte potrivite și a căutat tot timpul mâna mamei … Măi, oameni rai… Un copil neobrăzat și prost crescut, cum l-au catalogat unii, nu se fâstâcește, o fetiță impertinentă nu s-ar fi dat după fusta mamei, în lateral, atunci când zeci de mâini o felicitau !
Are doar 8 ani și e WOW!
Sunteți ofticați ? Foarte bine …. fiți ofticați, că altă treabă nu aveți!”, a afirmat Farrell.
Cine este Ștefan Farrell. Bărbatul a avut o relație cu Bianca Rus
Ștefan Farrel este un titrat organizator de evenimente din Cluj Napoca, dar și impresarul mai multor persoane publice din România. Acesta le oferă persoanelor publice campanii de imagine prin agenția de modele CITY MODELS, scrie spynews.ro.
Fostul iubit al artistei Bianca Rus este critic vestimentar al vedetelor din România, dar și din străinătate. Acesta a apărut de foarte multe ori la televizor cât timp era într-o relație cu cântăreața.