Updated on februarie 20, 2023 Universitatea Cluj a emis un comunicat oficial prin care își exprimă nemulțumirea față de problemele de arbitraj de la meciurile sale.
„Am revenit în Liga 1 cu gândul de a aduce un suflu nou într-o competiție care are nevoie, mai mult decât oricând, de onestitate, transparență și corectitudine.
Am revenit în Liga 1 cu un nou mod de ne raporta la fotbal, la competiție și la adversari. Am fost convinși că e bine să ne uităm mereu în curtea noastră și să încercăm să devenim mai buni cu fiecare meci.
Am revenit în Liga 1 cu un nou mod de ne raporta la fotbal, la competiție și la adversari. Am fost convinși că e bine să ne uităm mereu în curtea noastră și să încercăm să devenim mai buni cu fiecare meci.
Dar numărul erorilor de arbitraj împotriva clubului nostru a depășit de mult pragul suportabilității. Înțelegem faptul că, în unele momente, centralul poate greși. Dar tocmai pentru aceste situații există VAR, care, însă, a fost cvasi-inexistent la meciurile Universității Cluj.
Nu putem să nu constatăm ceea ce a observat o lume întreagă, de la suporteri la analiști, de la fotbaliști la conducători, de la sponsori la jurnaliști: există o ritmicitate a greșelilor de arbitraj făcute împotriva clubului nostru care indică un anumit grad de rea intenție, dacă nu chiar premeditare.
Știm și acceptăm că a greși este omenește, face parte din regulile jocului, dar a persista în greșeală e diabolic. Pentru binele fotbalului românesc, pentru viitorul fotbalului românesc, avem nevoie de o competiție corectă, cu meciuri care să fie decise de către jucătorii celor două echipe, nu de greșelile arbitrilor”, se arată în comunicatul emis de U Cluj.
Totodată, cei de la U Cluj au postat o listă cu partidele în care, în opinia lor, au fost dezavantajați de deciziile arbitrilor.
„În acest sezon, FC Universitatea Cluj a fost victima a cel puțin 6 erori majore de arbitraj, care au influențat deciziv rezultatele echipei noastre:
- FC Voluntari – ”U” Cluj 0-0 (minutul 33): Henț în careu comis de Ricardinho, însă cei din camera VAR au decis să nu se dea penalty.
- ”U” Cluj – CFR 1-2 (minutul 58): Penalty inexistent acordat celor de la CFR.
- ”U” Cluj – CFR 1-2 (minutul 70): Intrare criminală, de cartonaș roșu, a lui Yeboah asupra lui Fulop, sancționată de arbitru doar cu galben.
- ”U” Cluj – Rapid 0-0 (minutul 65): Penalty neacordat pentru ”U” la intrarea lui Onea asupra lui Oancea
- ”U” Cluj – CS Mioveni 2-2 (minutul 23): Penalty acordat eronat împotriva Universității Cluj. Mingea îl atinge inițial pe Bogdan Rusu în mână.
- Chindia Târgoviște – ”U” Cluj 2-2 (minutul 95): Fault în atac neacordat la intrarea lui Cooper asupra lui Romario Pires, la finalul acțiunii Chindia marcând golul egalării. Acestor erori se adaugă și alte decizii “la limită”:
- FCSB – ”U” Cluj (minutul 3): Intrare de cartonaș roșu asupra lui Martin Remacle, nesancționată de arbitru.
- ”U” Cluj – Petrolul 0-1 (minutul 4): Intrare de cartonaș roșu a lui Tamaș asupra lui Chipciu
- ”U” Cluj – FC U Craiova 1948 1-1 (minutul 9): Gol valabil marcat de către Filip, mingea depășind linia porții.
- ”U” Cluj – CS Mioveni 2-2 (minutul 65): Penalty neacordat la intrarea lui Sno asupra lui Ispas, fundașul nostru fiind cel care atinge primul mingea”, a fost anunțul celor de la ”U” Cluj.
Pentru corectitudine, trebuie să menționăm și că FC Universitatea Cluj a beneficiat de o eroare de arbitraj care i-a defavorizat pe adversari:
- ”U” Cluj – FCSB 0-0 (minutul 40) Mingea îl lovește în mână pe Romario Pires la limita careului, faza a fost revăzută și în camera VAR, dar nu s-a acordat penalty.
Speranța nostră într-un fotbal corect nu a murit, dar e pusă la grea încercare”, se mai arată în comunicat.