Updated on august 17, 2014 Parcul de aventură din satul Micești, județulCluj, a fost deschis, în 15 august. Câțiva temerari au încercat traseele suspendate.
Parcul a fost amenajat în mijlocul pădurii, iar expedițiile pline de aventură vor fi făcute pe trasee aeriene suspendate în copaci. Adrenalin Parkpropune publicului clujean 12 trasee de aventură compus din: 10 trasee suspendate şi 2 trasee tiroliene. De asemenea, 3 din cele 10 trasee suspendate sunt destinate în exclusivitate copiilor. (sursa: stiridecluj.ro)
”Traseele suspendate pe copaci formează un sistem complex de obstacole propice pentru dezvoltarea abilităţilor de agilitate, deprinderi tehnice şi sportive, dar a căror element indispensabil este şi sistemul de siguranţă. Obstacolele şi exerciţiile parcului de aventură devin pe parcurs tot mai complexe şi mai dificile, punându-se accent pe dezvoltarea coordonării.
Jocurile sau obstacolele instalate pe fiecare traseu au menirea de a face parcurgerea acestora o experienţă provocatoare şi antrenantă pentru persoane amatoare.
Pentru adulţi au fost concepute 2 trasee de iniţiere, urmând ca aceştia să parcurgă progresiv restul traseelor, pe diferite grade de dificultate.
La traseul destinat exclusiv copiilor s-a avut în vedere ca elementele de joc să fie montate în aşa fel încât să-i permită părintelui să-şi urmărească şi să-şi conducă copilul de-a lungul traseului în siguranţă.
Traseul copiilor are mai multe grade de dificultate, astfel copii din mai multe categorii de vârstă pot parcurge cu succes traseele potrivite vârstei lor. Datorită instalaţiilor montate şi din motive de siguranţă, aceste trasee pot fi utilizate de către copii cu vârsta minimă de 3 ani până la cei cu o înălţime maximă de 140 cm”, au declarat iniţiatorii proiectului.