România în criză? „La Carrefour Cluj untul e protejat în capsule antifurt”

Updated on decembrie 20, 2022 Produsele de bază s-au scumpit atât de mult încât magazinele vor să le protejeze pentru a nu fi furate. Un clujean a postat o poză cu un pachet de unt protejat cu ajutorul unei capsule antifurt.

„Cum îți dai seama că situația e super nasoală. La Carrefour untul, untul!, e protejat în capsule antifurt.”, a scris Adrian Ardelean pe Facebook.

România în criză? „La Carrefour Cluj untul e protejat în capsule antifurt” 1

Scumpiri de 15-23% la ceapă, ulei, zahăr, unt şi lapte, din martie până în august

Între martie 2022 (luna în care a început războiul ruso-ucrainean, iar inflaţia a început să galopeze) şi august 2022, preţurile la aceste articole ce se găsesc aproape mereu în coşul de cumpărături al românilor au crescut cu rate cuprinse între 14,4 şi 22,9%.

Un coş de cumpărături ce cuprinde unele dintre principalele alimente consumate în mod constant de români costa, în medie, în august 2022, în marile reţele de supermarketuri, hipermarketuri şi discount, 170 de lei. Preţul este cu 9,2% mai mare decât în martie 2022, prima lună ce a marcat începutul războiului ruso-ucrainean şi totodată galopul preţurilor, informează antena3.ro.

Faţă de martie 2020, începutul pandemiei şi perioada considerată de mulţi drept cea cu cele mai mici preţuri, valoarea coşului mediu a crescut cu aproape 20%.

Advertisements
error: Content is protected !!