Schimbări masive la U Cluj. Neagoe: „Cu siguranţă vor pleca opt, nouă jucători”

Updated on decembrie 19, 2022 Eugen Neagoe, antrenorul lui „U” Cluj, a anunțat după meciul pierdut cu Sepsi că va renunța la mai mulți jucători în această iarnă.

Potrivit Gazetei Sporturilor, primele nume de pe lista neagră au apărut.

Schimbări masive la U Cluj. Neagoe: „Cu siguranţă vor pleca opt, nouă jucători” 1

Romario Pires (33 de ani) e primul jucător care și-a reziliat contractul. Mijlocașul defensiv brazilian, cu 18 meciuri, un gol și 3 pase de gol în acest sezon, a ajuns la un acord cu șefii clubului, iar din acest moment este liber de contract.

O parte dintre jucătorii clujeni au fost înștiințați în urmă cu câteva zile că în vestiar se va face un anunț important, iar, după meciul cu Sepsi, Eugen Neagoe a dezvăluit primele nume care vor pleca de la echipă.

Sursele Gazetei Sporturilor povestesc că după meci, Neagoe și-a trimis jucătorii la dușuri, iar când au revenit a scos o listă cu primii fotbaliști la care se va renunța în această iarnă:

  • Roberto Romeo (32 de ani, fundaș dreapta italian) – a jucat 9 partide în acest sezon
  • Romario Pires (33 de ani, mijlocaș defensiv brazilian) – are 18 meciuri, un gol și 3 pase de gol în acest sezon. E căpitanul echipei
  • Martin Remacle (25 de ani, mijlocaș central belgian) – E împrumutat de la FC Botoșani. Are 15 jocuri, 1 gol și 3 assist-uri
  • Ely Fernandes (32 de ani, extremă din Capul Verde, cu cetățenie portugheză) – are 1 gol în 17 meciuri
  • Krystian Nowak (28 de ani, fundaș central polonez) – 3 partide în acest sezon
  • Ovidiu Horșia (22 de ani, mijlocaș lateral) – A strâns 8 meciuri și un assist în alb-negru.

„Cu siguranţă vor pleca opt, nouă jucători, îi voi anunţa, asta e situaţia, ăsta e fotbalul, nu avem ce să facem. Locul din clasament nu ne permite să mergem mai departe aşa cum suntem în formula asta, vor fi multe schimbări”, a declarat Eugen Neagoe.

Advertisements
error: Content is protected !!