Emilia Şercan: „Dr. Bode a plagiat. Și nu doar 2,95%, cât a stabilit Comisia de etică a UBB, ci cel puțin 18,5%”

Updated on noiembrie 24, 2022 Jurnalista Emilia Şercan spune, după ce a analizat teza de doctorat a ministrului de Interne, că Lucian Bode a plagiat în lucrarea de doctorat nu doar 2,95%, cât a stabilit Comisia de etică a UBB, ci cel puţin 18,5%.

„Am promis că analizez teza de doctorat a lui dr. Lucian Bode, am analizat-o. Și ce să vezi: dr. Bode a plagiat. Și nu doar 2,95%, cât a stabilit Comisia de etică a UBB, ci cel puțin 18,5%.
Ideile analizei mele, pe scurt:

Emilia Şercan: „Dr. Bode a plagiat. Și nu doar 2,95%, cât a stabilit Comisia de etică a UBB, ci cel puțin 18,5%” 1

Ministrul de Interne, care și-a susținut teza în 2018 – la doi ani după ce verificarea lucrărilor doctorale cu softul a devenit obligatorie prin lege – a folosit o combinație de tehnici de camuflare a plagiatului menită să fenteze acest nou filtru de prevenție a fraudei;

Probele prezentate în această investigație demonstrează că Lucian Bode a plagiat cel puțin 18,5% din textul tezei doctorale; în plus, am identificat 6 ilustrații complet plagiate și alte 30 incorect citate;

Lucian Bode a introdus în arsenalul metodelor de fraudă folosite în România plagiatul prin traducere: a tradus cuvânt cu cuvânt din engleză pagini întregi din autori pe care nu i-a citat nici în notele de subsol, nici în bibliografie; în câteva situații a plagiat până și notele de subsol incluse în unele dintre articolele neatribuite și plagiate prin traducere;

Bode a obținut calificativul “Foarte bine” pentru o teză în care partea de cercetare proprie, elementul distinctiv și obligatoriu pentru orice demers doctoral, se rezumă la trei paragrafe, în care este prezentată o pretinsă “simulare” a prețurilor la motorină, gaze și electricitate în județul Cluj făcută în luna august 2018;

Deși au existat serioase semnale de alarmă cu privire la teza lui Lucian Bode încă din august 2018, când lucrarea a fost analizată cu softul, îndrumătorul său de doctorat, prof. univ. Adrian Ivan – rector-comandant al Academiei SRI – a dat undă verde pentru susținerea publică;

Pusă să dea un verdict în cazul tezei lui Lucian Bode – unul dintre miniștrii cheie ai actualului Guvern și nr. 2 în PNL – Comisia de etică a UBB stabilit că doar 2,95% din lucrare este plagiată, conținut pe care l-a justificat prin “necunoașterea/neaplicarea tehnicilor de citare” de către doctorand sau prin “erori de citare”.

Acum să vedem dacă dr. Bode va saluta și analiza mea cu același entuziasm și cu aceeași rapiditate cu care a salutat acum trei săptămâni analiza UBB”, a scris Emilia Șercan pe Facebook.

În urma acestei analize, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) transmite într-un răspuns către EduPedu că teza de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode, va fi analizată din nou de Comisia de etică.

Advertisements
error: Content is protected !!