Updated on octombrie 27, 2022 Primarul Emil Boc a analizat ultima partidă Universitatea Cluj – CFR Cluj și spune că al doilea penalty primit de CFR a fost un oferit eronat de arbitrul partidei.
“Universitatea a dominat din toate punctele de vedere. Îi felicit și pe Neagoe l-am felicitat imediat după joc. Să nu uităm de unde am venit și unde suntem. Jucăm de la egal la egal cu FCSB, Craiova sau CFR.
Vorbind de partea negativă, CFR nu avea nevoie de cadouri, a spus-o și Neagoe. Al doilea penalty nu a existat. M-am uitat până la 4 dimineața pe toate reluările, nu a existat. Ce a deranjat a fost că nu a mers să verifice o fază atât de controversată. De aceea avem VAR pentru a elimina greșelile.
Nu aveai cum să vezi, era un jucător în față. Nu există contact între piciorul celui de la “U” și al celui de la CFR. A fost o greșeală flagrantă de arbitraj, dar și de atitudine. Totuși, trebuie să mergem mai departe, avem meci luni cu FCSB și trebuie să ducem mai departe steagul Universității Cluj“, a declarat Emil Boc la Napoca Live, potrivit Ziua de Cluj.
Emil Boc a fost încântat de atmosfera de pe Cluj Arena.
“Trebuie să vedem lucrurile bune. Am avut cea mai mare prezență din Liga 1 la un meci. Bravo clujenilor pentru faptul că v-ați susținut echipele favorite! Cu mici excepții, atmosfera a fost superbă. Trebuie felicități suporterii Universității care și-au susținut echipa indiferent de rezultat, asta arată fair-play.
Îi felicit și pe cei de la CFR pentru ca și-au susținut favoriții din teren. Consider că am trecut testul maturității fotbalistice. Chiar dacă unii suntem în alb-negru și alții în vișiniu, toți suntem clujeni“, a explicat primarul, potrivit cluj24.ro.