Updated on iunie 29, 2022 Ionuț Rada a evoluat pentru CFR Cluj în perioadele 2010 – 2012, respectiv 2015 – 2016, iar fostul fundaș știe ce i-a făcut pe ardeleni să devină cei mai puternici din România. Rada consideră că în Gruia s-a format o mentalitate de învingători și nu se mai permit pași greșiți, indiferent de numele adversarilor.
“Clar este ADN-ul pe care l-au construit. Este mentalitatea. Au fost acele participări în Champions League, chiar dacă echipa a trecut prin insolvență. Faptul că a rămas Dan Petrescu și anumiți jucători, toate acestea contează. Acolo și când faci un egal, e supărare mare.
Anul acesta au fost cel mai aproape să piardă campionatul. Ei pierdeau acest campionat, nu-l câstigau FCSB sau Universitatea Craiova”, a spus Ionuț Rada, la Digi Sport Special.
Performanța clujenilor, aflați la al optulea titlu din istoria de peste 115 ani, este unică în secolul 21 și doar două alte formații au mai izbutit o astfel de serie de la înființarea campionatului de fotbal din România.
Chinezul Timișoara și Steaua București sunt echipele care au câștigat cinci sau mai multe campionate la rând în Liga 1. Bănățenii au avut o serie de șase titluri, din sezonul 1921/1922 până în 1926/1927, fiind cel mai titrat club din România înainte de Al Doilea Război Mondial.
Apoi, la peste 60 de ani distanță, a venit rândul celor de la Steaua București să-și impună hegemonia în Liga 1. ”Militarii” au avut două perioade de glorie, între sezoanele 1984/1985 și 1988/1989, timp în care au câștigat și Cupa Campionilor Europeni și au mai jucat o finală, și între 1992/1993 – 1997/1998.
Acestea au fost cele mai lungi serii din istoria campionatului de fotbal din România, iar CFR Cluj mai are doar un hop până să egaleze Chinezul și Steaua.