Updated on iunie 15, 2022 Alexandru Chipciu își negociază plecarea de la CFR Cluj. Acesta a cerut inițial 126.000 de euro, echivalentul a 6 salarii ce urmează să le primească, pentru a semna rezilierea contractului.
Fotbalistul pus pe lista de transferuri de către CFR, după ce Dan Petrescu a anunțat că nu mai intră în planurile sale, are șanse foarte mari să joace la Universitatea Cluj, scrie Prosport.
Oficialii din Gruia speră ca acesta să mai renunțe la pretenții, pentru a întrerupe colaborarea. Din informațiile Prosport, tocmai jucătorul cu 46 de meciuri în naționala României a fost cel care și-a dorit foarte mult să fie lăsat să se transfere la „U”.
Chipciu s-a stabilit din 2020, cu familia, la Cluj și le-a povestit apropiaților că i-ar fi foarte greu să părăsească orașul, pentru că soția și cele 4 fete ale sale s-au acomodat foarte bine sub Feleac și că nu vrea să-și mute fetițele într-un alt oraș, pentru că asta ar fi neplăcut pentru ele. Se pare că familia Chipciu și-a făcut mulți prieteni la Cluj și preferă să se stabilească acolo.
Din acest motiv se pare că s-a arătat dezinteresat de orice altă ofertă și că va negocia cu Universitatea, imediat după ce își va încheia conturile cu CFR.