(Video) Masivul Vlădeasa a fost acoperit de zăpadă. A nins ca-n povești

Updated on octombrie 13, 2021 Salvamontiștii clujeni au anunțat că a nins marți în Masivul Vlădeasa, iar la 1500 de metri altitudine s-a așezat un strat de zăpadă de aproximativ 5 cm.

„12.10.2021. În dimineața acestei zile am avut parte de lapoviță și ninsoare. Pe parcursul zilei doar a nins, iar la peste 1500 m altitudine avem un strat de aproximativ 5 cm, dar și vizibilitate redusă”, potrivit Salvamont Vlădeasa Cluj.

Salvamontiștii îi atenționează pe iubitorii de munte despre condițiile neprielnice ale vremii. La Vlădeasa temperaturile sunt extrem de reci, lucru care ne poate afecta sănătatea:

„ATENȚIE! Diferențele de temperaturi în zona montană în această perioadă pot fi mari, iar odată cu lăsarea serii masele de aer rece își intensifică circulația. Umiditatea acționează și ea negativ asupra condiției fizice și a capacității de efort a organismului. Chiar cu un echipament adecvat stările de epuizare și crampele musculare au o frecvență mai mare, iar imobilizarea în zona montană duce acum în scurt timp la hipotermie”, au adăugat salvamontiștii.

Advertisements
error: Content is protected !!