Updated on iulie 16, 2014 Un șofer clujean a surprins o scenă care s-a soldat cu un accident, dar care se putea termina de-a dreptul tragic.
Scena a fost filmată între Oradea și Arad. Șoferul cu camera pe bord a frânat brusc, pentru a evita unimpact cu un șofer intrat în depășire, dar care nu a schițat niciun gest în momentul în care a văzut că nu poate face manevra.
Cele două mașini au trecut aproape una de alta, evitând un accident.
În spate veneau alte două mașini. Primul șofer a frânat și a fost lovit de un VW Caddy, care se afla în spate și care circula prea aproape.
Din imaginile surprinse anterior se vede că șoferul care conducea VW Caddy a presat în premanență depășirea, circulând cam periculos.
Imaginile au fost postate pe Trafictube.ro, iar utilizatorii cer poliției să se autosesizeze.