Emil Boc: Obiectivul nostru este să evităm carantina cu orice preţ. Situația în spitale este destul de complicată

Updated on martie 11, 2021 Primarul Emil Boc a declarat că obiectivul municipalității este de a evita carantina și de a menține economia deschisă.

Obiectivul nostru este să evităm carantina cu orice preț. Am reușit până acum prin tot ceea ce am făcut la Cluj să evităm carantina. Au mai fost situații când rata de infectare era pe o culme ascendentă și printr-o colaborare a tuturor din spitale, din afara spitalelor, prin implicarea tuturor autorităților, a mediului administrativ am reușit să ținem carantina în afara Clujului.

Emil Boc: Obiectivul nostru este să evităm carantina cu orice preţ. Situația în spitale este destul de complicată 1

Obiectivul este acesta de a face tot ce ne stă în putință să nu ajungem la carantinarea Clujului și de asemenea să menţinem economia deschisă atât cât este cu putință.

Copiii să meargă la școală în siguranță și viața noastră să se desfășoare cât de cât normal în aceste condiții dure de pandemie.

Însă mesajul meu este foarte clar, nu trebuie relaxate sub nicio formă măsurile actuale, adică acestea elementare”, a declarat Emil Boc la Napoca Live.

Primarul a mai spus că situația din spitale este destul de complicată, dar încă sub control.

Situația în spitale este destul de complicată. Suntem aproape de limita superioară a locurilor la terapie intensivă, dar aici este marea măiestrie a medicilor și a spitalelor clujene că au reușit prin activitățile de pre terapie intensivă, adică acea parte cu oxigenul, să prevină cazurile foarte grave care să ajungă la terapie intensivă.

Aici am avut exemplul de la Spitalul de Boli Infecțioase în care au reușit în această formă să evite supraaglomerarea și ajungerea practic la terapie intensivă. Clujul este un centru regional, noi primim și din alte parte, de aceea este o presiune în creștere pe spitalele clujene.

Fac un apel public la respectarea regulilor, la vaccinare, astfel încât să evităm ajungerea într-o situație mai dificilă decât acum. Lucrurile sunt momentan sub control. Împreună putem menține situația sub control”, a mai declarat Emil Boc.

Advertisements
error: Content is protected !!