Cluj: Câți bani s-au adunat după primele zile de „chetă” pentru cumpărarea și dărâmarea hotelului Cristian

Updated on martie 1, 2021 O inițiativă lansată pe grupul Clujul Civic are în vedere adunarea de bani pentru cumpărarea și apoi dărâmarea hotelului Crisitan din Mihai Viteazu, despre care primarul Emil Boc spune că nu are pârghiile legale să îl demoleze, chiar dacă acesta a fost construit pe trotuar, cu autorizație de gheretă.

După primele două zile ale chetei, s-au adunat 2240 de RON de la 22 de persoane.

Cluj: Câți bani s-au adunat după primele zile de „chetă” pentru cumpărarea și dărâmarea hotelului Cristian 1

„Distins cetățean clujean,

după primele două zile ale Chetei pentru demolarea Hotelului Cristian, am adunat, iată, 2240 RON de la 22 persoane.

Dacă luăm în considerare faptul că postarea inițială (cu 47 share-uri și 216 like-uri) a ajuns la 15.400 persoane, iar postarea cu evenimentul, (cu 45 share-uri și 70 like-uri) la 8000 persoane, e foarte puțin.

Știu, știu, “aspirații înalte și expectanțe zero – cheia vieții fericite”. Dar chiar și așa. Banii adunați și mai ales numărul de persoane care au donat este mult mai mic decât speram.

Nu că subiectul urbanizării canibalistice a Clujului nu ar durea. Parcurile din care s-ar face terenuri de fotban – vezi Parcul Feroviarilor. Zonele verzi peste care s-ar trânti aquapark – vezi Parcul Est. Blocurile care-ți iau trotuarul și cerul – vezi Mărăști. Plus blocurile care se construiesc și care îți vor lua și cerul care ți-a mai rămas – vezi Abator. Poluarea – vezi tot orașul.

Toate acestea dor. Poate încă nu destul de tare. Dar e sigur că din ce în ce mai tare. Ca dovadă: în 8 ani de existență, Clujul Civic a avut o rată de creștere cvazi-constantă, de 1000 membri pe an – până acum. În ultimele 17 zile grupul a crescut cu aproape 1000 noi membri (vezi grafic). Am produs creșterea de-un an în ceva mai mult de-o jumătate de lună.

Iar în ultima lună tema cea mai răs- și răs-discutată pe grup – și totodată cea care a atras noii membri – a fost exact urbanismul sălbatic promovat de municipiu.Ceea ce a declanșat această tematizare a fost postarea lui T. Szabó Csaba, cea cu Coșciugul. De atunci, avalanșa.

Dar revenind la Hotel Cristian: dacă am fi jucat la bluf, am putea zice că am câștigat.

Licitația a fost oprită și “deocamdată” nu se va mai repeta, iar adunarea creditorilor urmează să stabilească o nouă strategie de valorificare a hotelului, până în 20.03. O să putem să continuăm să punem presiune ca lucrurile să o ia în direcția demolării Hotelului.

Deasemenea, surse bine informate confirmă că după trasul inițial din umerii lați și legali ai primăriei, acum există o atenție chiar serioasă privind problema – nu în ultimul rând din cauza fricii politicului ca zona să devină un loc de pelerinaj și un monument al consacratului “urbanism de cumetrie” – în formă continuată.

În 8 ani, Clujul Civic a dovedit de mai multe ori că are capacitatea de-a produce tsunami-uri de opinie – vezi scandalul cu Parcul Feroviarilor, scandalul cu betonarea Someșului, scandalul cu Someșul plin de gunoaie, scandalul cu incendiile de la rampa RADP, scandalul cu lacul de levigat, scandalul cu putoarea gunoiului dus pe șest la CMID, etc.

Capacitatea de a altera opțiunea de vot este atent și cu îngrijorare privită pe bursa politică. Nu întâmplător am avut două atacuri cu troli, acum un jumate an. Nu degeaba din ce în mai multe ziare preiau în articolele lor temele dezvoltate pe grup, și nu întâmplător a apărut în presă expresia “un grup civic pe o rețea de socializare” “civicii clujeni”. Nu degeaba angajați ai primăriei au ajuns să ceară ștergerea unor postări de pe grup.

Dar cred că tot acum e o bună ocazie și să ne uităm un pic la noi înșine, și să ne întrebăm cât de mult ne punem banii acolo unde ni-i gura (acel “put your money where your mouth is“). Sigur, dacă aș fi promovat evenimentul cu bani dați Fb, rezultatul ar fi fost mai bun – dar nu cred că fundamental diferit. Dacă mergeam pe o platformă gen kickstarter, rezultatul ar fi fost mai bun – dar nu cred că fundamental diferit.

Cam ăștia ne suntem. Întrebarea e dacă ăștia vrem să ne și rămânem. În ultima lună în viața grupului a apărut un fenomen nou, care a contribuit direct la acea creștere de 1000 persoane în 17 zile: membri au început să-și invite masiv prietenii pe grup. Numărul de postări a crescut de a fost musai să introducem #taguri. Numărul de comentarii a crescut de câțiva admini ne gândim să scoatem la concurs niște posturi de moderator, că nu mai putem. Aceste lucruri îmi dau speranțe că totuși nu ăștia vrem să ne și rămânem.

Dar totuși bos, 2240 lei, cam puțin. Spor, și la mai mare!”, se arată într-o postare de pe grupul Clujul Civic.

Advertisements
error: Content is protected !!