Updated on februarie 3, 2021 Proprietarii locurilor de parcare vor putea face bani pe urma spațiilor deținute de ei, cu ajutorul aplicației clujene yeParking. Proprietarul unui loc de parcare privat ar putea să câștige chiar și 100 de euro pe lună, prin distribuirea spațiului său.
Pentru aceasta trebuie să îndeplinească 2 condiții:
- locul de parcare trebuie să fie proprietate privată
- locul de parcare să nu se afle pe domeniul public
Procedura este simplă, totul se face pe telefonul mobil
Mihai Lodoabă, CEO și unul dintre fondatorii yeParking, spune că procedura este una simplă, totul se face de pe telefon.
“Majoritatea locurilor private de parcare stau goale pe timpul zilei, proprietarii fiind plecați la serviciu sau cu treburi în oraș. Dar acestea pot genera un profit substanțial. Iar procedura este simplă, totul se face de pe telefonul mobil, prin intermediul aplicației noastre”
Fiecare proprietar își poate stabili numărul de ore sau zile pentru care locul său este disponibil.
Mai mult, aceștia pot seta propriile tarife pe care vor să le aplice.
YeParking adună în aplicație în prezent 10.000 de șoferi din principalele orașe ale României.
Anul trecut compania clujeană a marcat două premiere naționale: plata prin aplicație a tichetului de parcare în cadrul Aeroportului Internațional Cluj și primul concept national de Off-StreetParking, prin care clădirile de business permit șoferilor să staționeze contra cost, peste noapte, în parcările lor.