Updated on februarie 1, 2021 Primarul Emil Boc le-a oferit trei sfaturi primarilor de oraș din România. În cadrul conferinței EUROSFAT 2020, Emil Boc îi îndeamnă pe primari să identifice avantajele competitive ale oraşului, să-l promoveze prin avantajele identificate şi să găsească surse alternative de finanţare bugetului local pentru modernizarea oraşului.
„Dacă aş fi primar în orice oraş al lumii aş încerca să identific împreună cu alţi experţi avantajele competitive ale oraşului meu. Şi, după ce le voi identifica, voi brandui oraşul în acele direcţii.
Aş spune zilnic, dimineaţa, la prânz, fiecărui om, în interiorul primăriei şi extern, fiecărui stakeholder, fiecărui turist că oraşul nostru este bun la anumite aspecte.
Deci, identificaţi avantajele competitive ale oraşului, branduiti oraşul şi aduceţi locuri de muncă în acest sens. Al doilea aspect ar fi banii, desigur.
Nu te poţi aştepta ca toate resursele să fie ale oraşului, ai nevoie de parteneriate public-privat pentru a construi. Iar noi în Europa de Est încă avem avantajul fondurilor europene.
Dacă suntem destul de deştepţi, ne putem moderniza oraşele folosind fonduri europene. Europa este aici, este cu noi, ne ajută foarte mult”, a explicat Emil Boc.
Emil Boc a mai anunțat că primăria din Cluj-Napoca pregăteşte proiecte în valoare de două miliarde de euro din fonduri europene pentru modernizarea oraşului.
Edilul a spus că pentru a atrage fonduri europene, proiectele propuse trebuie să urmărească valorile promovate la Bruxelles: verde, digital, rezilienţă.