Updated on ianuarie 22, 2021 Emil Boc a ținut să sublinieze faptul că nu-și dorește să candideze la funcția de președinte al PNL.
„Nu am nicio funcție în PNL și nu mă interesează nicio funcție în PNL. Asta îmi mai lipsește mie, o funcție de președinte.
Am acum o funcție de președinte la un ONG foarte puternic care se numește Asociația Municipiilor din România, sunt onorat că acolo colegii mei primari m-au desemnat să-i reprezint, e un lucru frumos, ceva ce n-am avut.
Președinte de partid am fost și nu îmi mai doresc ce am avut odată”, a declarat Emil Boc, citat de Ziua de Cluj.
Referitor la afirmațiile liderului Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, care a amenințat cu demisia din PNL, edilul Clujului a afirmat că a fost președinte de partid și avea o regulă.
„Ce e de discutat e de discutat. Sunt locuri instituționale unde aceste lucruri se discută. Dacă o ține în fiecare zi cu acest subiect vor spune oamenii că de ce am fost aleși. Problemele clujenilor primează acum. Ce am avut de spus am spus în partid și o voi spune tot în partid”, a declarat la ZIUA LIVE Emil Boc.