Updated on decembrie 23, 2020 În 20 decembrie 2020, Asociaţia Română pentru Smart City a organizat cea de-a 5-a ediţie a Smart City Industry Awards, cel mai important eveniment al anului în Industria Smart City.
Evenimentul este o recunoaştere a eforturilor şi demersurilor, proiectelor, de premiere a oamenilor, instituţiilor şi companiilor care au contribuit la dezvoltarea comunităţilor din România, în acest an plin de provocări.
Deşi, pentru prima dată în cei 5 ani de existenţă, evenimentul s-a desfăşurat în mediul online, gala SCIA a reuşit, şi de această dată, să reunească liderii industriei de Smart City din România.
Emil Boc a fost desemnat Mayor of the Year (Primarul anului)
„Primarul Municipiului Cluj-Napoca este un susţinător al conceptului de Smart City şi un lider cu idei şi tehnologii inovatoare. Sub conducerea acestuia, Cluj-Napoca a devenit un prestigios incubator de afaceri dezvoltate în zona IT, recunoscut atât pe
plan naţional, cât şi internaţional, a dezvoltat sectorul de Smart City şi l-a adaugat la fiecare element cu care cetăţeanul se confruntă zilnic: de la transport în comun, la reducerea birocraţiei.
Viziunea strategică a primarului a reuşit să transforme Cluj-Napoca în oraş reper în Europa”, au transmis organizatorii.
În cadrul galei au fost premiați și Adina Vălean, Comisar European pentru Transporturi – Premiu special pentru contribuţia adusă României şi pentru viziunea de dezvoltare a mobilităţii inteligente din Europa; Best Smart City Project – Primăria Sectorului 4, Bucureşti, Primar Daniel Băluţă; CEO of the Year – Andrei Militaru, CEO Network One Distribution; Most Active Member of the Year – Dell Technologies, Valentina Frângu, Sales Manager; Best Smart Village Project – Primăria Comunei Ciugud, Primar Gheorghe Damian; Partner of the year – Institutul pentru Libertate şi Democraţie, Preşedinte Cristian David; Best Smart City Company Câştigător – UiPath; City Manager of the Year – Dorin Apahidean, administratorul public al Municipiului Turda, judeţul Cluj; Best Mass Media Supporter – Ziarul Bursa şi Business Review.
Asociația Română pentru Smart City este principala autoritate a Industriei Smart City din România care reunește experți și profesioniști din fiecare domeniu relevant industriei, dar și peste 250 de parteneri naționali și internaționali.