Updated on decembrie 9, 2020 Ilie-Alin Coleșa, candidat al Partidului Alianța pentru Unitatea Românilor (AUR) Cluj, a obținut un mandat de deputat în viitorul Parlament al României.
Acesta s-a născut în Blaj, este de profesie inginer calculatoare, cu o experiență de 20 de ani în domeniu și tată a cinci copii.
Potrivit declarației de avere, postată pe portalul Agenției Naționale de Integritate, Ilie-Alin Coleșa deține trei terenuri intravilane obținute prin vânzare-cumpărare, împreună cu alte persoane, printre care și soția sa, Ramona.
Cei doi mai au o casă de locuit, cu o suprafață de 260 mp, pe str. T. Arghezi din Cluj-Napoca. Viitorul deputat clujean posedă două autoturisme, un Peugeot 307 și un Volkswagen Caddy. Acesta deține două conturi bancare, primul în valoare de 25.000 de lei, iar al doilea, de 27.000 de euro, informează Ziua de Cluj.
Venitul anual declarat al lui Ilie-Alin Coleșa este de 30.000 de euro, din servicii informatice. Soția sa este medic rezident la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj și a încasat în ultimul an aproximativ 49.800 de lei.