Breaking. CARANTINĂ la Bistrița: rata de infectare e de peste 9 la mie. La Cluj este tot 9 dar nu se instituie carantină

Updated on noiembrie 16, 2020 Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Bistrița-Năsăud a decis, luni, începerea demersurilor pentru instituirea carantinei în orașul Bistrița, unde rata de incidență a cazurilor de Covid a depășit 9 la mia de locutori.

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Bistrița-Năsăud, incidența cazurilor de Covid-19 a ajuns luni în Bistrița la 9,01/1000 locuitori fără focare, respectiv 9,83/1000 locuitori cu focare.

Breaking. CARANTINĂ la Bistrița: rata de infectare e de peste 9 la mie. La Cluj este tot 9 dar nu se instituie carantină 1

„Hotărârea carantinării municipiului Bistrița intră în vigoare la data publicării sale în Monitorul Oficial”, a anunțat Prefectura.

Printre restricțiile propuse se numără limitarea la maximum a deplasării persoanelor și monitorizarea permanentă a respectării acestei măsuri. Ieșirea persoanelor din locuință este permisă doar pe bază de Declarație pe proprie răspundere, legitimație de serviciu sau adeverință eliberată de angajator, după caz.

„În intervalul orar 06.00-22.00, în interiorul zonei carantinate se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale, pentru persoanele cu vârsta peste 65 de ani în intervalul orar 10:00 – 14:00, iar pentru persoanele cu vârsta sub 65 de ani, în intervalele orare 06:00 – 10:00, respectiv 14:00 – 20:00;

c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;

d) deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice;

e) deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;

f) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;

g) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;

h) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare;

i) îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate;

j) eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;

k) participare la programe sau proceduri în centrele de tratament;

l) pentru achiziția, service-ul, afectarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;

m) alte motive justificate, precum: îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei rude/afin sau a unei persoane aflate în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;

n) participarea la activități religioase”, se arată în comunicat.

De asemenea, între orele 22.00 și 6.00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai în interes profesional, pentru asistență medicală sau pentru îngjirirea copiilor sau altor rude.

Conform deciziei, se permite tranzitarea localității Bistrița de către persoanele care nu au domiciliul pe raza acesteia, fiind interzisă oprirea în localitate.

„Se permite oficierea slujbelor religioase doar în exteriorul clădirilor, cu excepția celor la care participă doar personalul bisericesc. Pentru evenimentele organizate în exterior se va respecta norma de 4 mp/persoană, cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin Ordinul comun al Ministrului sănătății și al Ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art.45 și al art.71 alin (2) din Legea nr.55/2020, cu modificările și completările ulterioare; Se permite oficierea slujbelor de înmormântare, cu participarea a maxim 8 persoane în interior, iar în exterior cu participarea a maxim 20 de persoane; Se permite oficierea evenimentelor de stare civilă cu prezența a maxim 10 persoane în interiorul clădirii, iar în exterior cu participarea a maxim 20 de persoane, cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin Ordinul comun al Ministrului sănătății și al Ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art.45 și al art.71 alin (2) din Legea nr.55/2020, cu modificările și completările ulterioare”, se mai arată în decizia CJSU.

Advertisements
error: Content is protected !!